(P) Află detalii despre serviciile financiare de la OVB Allfinanz România

 advertising.ringier
.

În viaţă este bine să fim optimişti şi să privim cu încredere spre viitor. Însă, aşa cum pandemia de Coronavirus ne-a obişnuit, viaţa ni se poate transforma în bine sau în rău într-o singură fracţiune de secundă. Prin urmare, nu ar fi deloc rău să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne proteja atât pe noi, cât şi pe cei dragi nouă.

O soluţie pe care toţi dintre noi o avem la dispoziţie este reprezentată de economii. Dacă şi tu obişnuieşti să pui deoparte bani pentru zile negre, afla că este un obicei extrem de sănătos care te poate ajuta să treci cu brio peste o mulţime de probleme care pot apărea parcă de nicăieri. Bineînţeles că o altă soluţie de a ne proteja atât pe noi, cât şi pe cei dragi nouă este reprezentată de asigurări. Dar despre aceasta solutie vom povesti puţin mai încolo.

Pentru a economisi şi a învesti mai apoi în siguranţă, trebuie să ne asigurăm că cunoaştem şi înţelegem toate serviciile financiare de pe piaţă.

Tu ştii ce sunt intermediarii financiari?

Banca Comercială, Banca de Investiţii, Companiile de Asigurări, Bursele de valori… cu siguranţă ai auzit aceste denumiri, ei bine toate aceste investiţii sunt intermediari financiari. Aceste instituţii au un rol vital în economie, căci ele deţin poziţia de mijloc între două părţi, şi anume: între furnizorii de capital și participanții la piațăAcu cerințe de capital, şi gestionează tranzacţia financiară dintre aceştia. Iar pentru că fiecare parte are propriile sale cerinţe, dar şi pentru a evita informaţii asimetrice şi pentru a diminua costurile tranziţiei, se apelează la intermediarii financiari.

Dar hai să luăm două exemple pentru a înţelege mai bine cine sunt intermediarii financiari şi cum te ne pot ajuta aceştia să economisim timp şi bani.

  1. Extinde cadrul operațional într-o companie

Cred că şi tu ai auzit cel puţin o dată discutându-se despre acţiunile unei companii şi preţul acestora. Ei bine, atunci când o companie îşi doreşte extinderea capitalului operaţional prin creşterea capitalului propriu, aceasta va vinde aşa zisele acţiuni. În cazul în care îţi doreşti să faci o investiţie, poţi apela la achiziţionarea de acţiuni. Pentru a putea face acest lucru trebuie să apelezi la ajutorul unei bănci care îţi oferă tranzacţionarea directă a acţiunilor.

  1. Investirea într-o asigurare

În ultima perioadă şi la noi în ţara au început să capete popularitate instrumentele financiare de investiţie. Iar motivul este unul simplu. Această acţiune poate asigura un viitor mai bun sau chiar o rezervă monetară celui în cauză. Pe lângă fondurile de investiţii, au crescut şi asigurările de viaţă ce au o componentă de investiţie. În cazul celei din urmă, asiguratul – investitorul, cumpăra nişte unităţi de fond prin plata contribuţiilor. Prin acest fapt, el îşi asumă riscul pentru deciziile şi, bineînţeles şi pentru gradul de risc al pachetului de investiţii în care a investit. Este important de menţionat faptul că există pachete cu un grad de risc mai mare, dar şi pachete cu un grad mai mic de risc.

Însă atunci când apelezi la intermediari financiari, investitorul nu trebuie să piardă timp şi nici să cheltuiască şi mai mulţi bani pentru a găsi soluţiile ideale pentru obţinerea unor venituri fixe la un cost mic. Mai mult decât atât, investitorul va scăpa şi de stresul riscului de pierdere, căci în foarte multe cazuri aceste riscuri sunt suportate de intermediarii financiari. Prin urmare, dacă doreşti să faci o investiţie cât mai sigură şi să ai parte de venituri fixe la un cost cât mai redus, nu ar fi rău să ai în vedere intermediarii financiari.

Ai nevoie de mai multe informaţii specifice despre intermediarii financiari şi despre serviciile pe care aceştia le oferă? Vei găsi mai multe detalii aici.

De ce să apelezi la intermediarii financiari?

Aşa cum îţi spuneam şi mai devreme, intermediarii financiari un rol vital în economie. Iata in continuare o parte din avantajele pe care aceştia le au:

  • Un intermediar financiar te va ajuta să economiseşti timp;
  • Un intermediar financiar te va ajuta să reduci costurile cu găsirea creditorilor potriviţi;
  • Un intermediar financiar îţi oferă consultanţă;
  • Un intermediar financiar te va ajuta să reduci considerabil din riscul privind pierderile.
  • Un intermediar financiar îţi poate asigura o lichiditate mai mare;
  • Un intermediar financiar te poate ajuta să obţii un împrumut cu costuri mult mai mici.

Cu toţii ne dorim să luăm cele mai bune decizii şi să ne investim banii cât mai profitabil cu putinţă. Însă, exista foarte multe situaţii când este mult mai indicat să apelăm la specialişti care pe lângă consultanta şi ghidare către cea mai bună soluţie pentru noi, să ne ajute şi să economisim atât timp, cât şi bani.

Înainte de a lua o decizie şi de a învesti într-o companie sau un produs anume, indiferent de suma pe care o ai la dispoziţie, îţi recomandăm să cercetezi cât mai bine situaţia, astfel încât să ţii nivelul de risc cât mai scăzut cu putinţă.

De asemenea, nu uita şi de specialiştii la care poti apela…. căci până la urma rolul unui intermediar financiar este acela de a gestiona tranzacţia financiară dintre furnizorul de capital și participanții la piață cu cerințe de capital, astfel încât clientul sau să aibă o poziţie cât mai profitabilă şi, bineînţeles, un grad de risc cât mai scăzut cu putinţă. Mai pe scurt, câştiguri mari şi pierderi mici!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton