(P) 7 haine călduroase pentru copii în sezonul rece

.

Copilul trebuie să aibă libertate deplină atunci când se joacă în zăpadă sau atunci când petrece timp afară în sezonul rece, însă hainele groase pot să creeze disconfort prin prisma îngreunării mișcării. Din fericire, există haine călduroase care oferă libertate de mișcare și asigură și confortul termic în așa fel încât copilul să se joace în voie și să nu fie deranjat de îmbrăcăminte. Iată ce nu ar trebui să lipsească din garderoba copilului tău în sezonul rece pentru ca acesta să fie pe deplin protejat.

Șosete impermeabile pentru copii


Este foarte important ca picioarele copilului să rămâne calde și uscate atunci când își petrece timpul afară. Șosetele călduroase și impermeabile îi permit acestuia să se joace ore în șir fără să simtă frigul. În plus, găsești foarte multe modele de șosete de fete, dar și pentru băieți, colorate și cu texturi pufoase, cu designuri interesante și confecționate din materiale plăcute la atingere. Șosetele trebuie să fie de calitate în așa fel încât să nu se ude și să mențină o temperatură constantă la nivelul extramităților. Materialele sintetice nu sunt recomandate pentru că provoacă transpirația piciorului și disconfort. 


Bluze termice

Bluzele termice sunt ideale pentru sezonul rece, deoarece materialul se mulează pe corp și permite mișcarea brațelor. Aceste bluze sunt potrivite inclusiv pentru plimbări lungi prin zăpadă sau pentru drumeții pentru că protejează copilul chiar și în condiții extreme. Materialele de calitate lasă pielea să respire și, în același timp, o protejează împotriva frigului, păstrând o temperatură corporală constantă, ceea ce este foarte sănătos. 

Salopete de iarnă


Salopetele sunt foarte comode pentru copiii care preferă să petreacă timpul afară chiar dacă este frig, deoarece nu trebuie ca ei să se preocupe de faptul că zăpada ar putea ajunge pe piele în zonele în care bluza sau geaca se ridică. Asigură-te că salopeta este confecționată dintr-un material impermeabil, călduros, în așa fel încât copilul să se bucure de iarnă fără să fie deranjat de temperaturile scăzute și alege salopete cu pieptar sau cu mâneci, pentru a putea acoperi o suprafață cât mai mare a corpului. 


Căciuli de iarnă din materiale naturale

Căciula este absolut necesară în timpul iernii deoarece copiii se mișcă și aleargă foarte mult, transpiră, iar expunerea la frig poate să cauzeze răceli în astfel de condiții. Căciulile din materiale de calitate, precum lâna, sunt călduroase și plăcute la atingere, astfel că nu vor provoca senzații neplăcute pe piele când sunt purtate un timp îndelungat. De asemenea, poți lăsa copilul să aleagă modelul și culoarea pentru a se bucura de opțiunea lui.


Mănuși impermeabile

Copiilor le place zăpada însă pentru a se putea juca cu ea ei vor avea nevoie de o pereche de mănuși de calitate superioară, în așa fel încât să nu le înghețe mâinile. Frigul în zona mâinilor sau a picioarelor poate să cauzeze uscarea pielii sau chiar degerături, așa că cel mai bine este să cumperi mănuși cu cinci degete care sunt foarte comode și permit mobilitatea degetelor, dar sunt și foarte călduroase. 

Pantaloni de tip legging ca prim strat

Pentru a păstra căldura corpului și pentru a menține o temperatură constantă, pantalonii de tip legging sunt foarte utili, mai ales dacă sunt confecționați dintr-un material natural. Pantalonii de tip legging sunt de obicei elastici și permit copilului să se miște fără probleme și să nu fie afectat de frig, acționând ca un strat protector pentru piele. Acești pantaloni se poartă pe sub pantalonii clasici de iarnă, fiind impermeabili și călduroși.


Haine polar

Polarele sunt asemănătoare cu hanoracele și se utilizează ca un ultim strat înainte de a îmbrăca geaca de iarnă. Cu un polar de calitate vei reuși să îi oferi copilului confort termic, dar și o bluză ușoară și călduroasă pe care să o poarte fără să se simtă incomodat în vreun fel. 

Copilul se poate bucura de zăpadă dacă nu este stresat din cauza temperaturilor scăzute. Pentru a evita ca el să răcească sau să aibă o senzație permanentă de disconfort trebuie să te asiguri că el are hainele potrivite, haine care ajută la reglarea temperaturii corpului și la o stare generală de bine.