Kiss FM,
Magic FM și Rock FM prezintă KIMARO, cel mai mare festival al muzicii românești: patru zile de neuitat, alături de unii dintre cei
mai iubiți artiști din Romania și hiturile lor, între 12 și 15 august, în Portul
Constanța, la Poarta 1.
Pe 12 august
Diosa Symphonic EDM, Edward Maya Symphony și Voltaj & Simona Strungaru
Symphonics vor deschide festivalul KIMARO cu o seară Electro Symphonic.
Seara de 13
august îi aduce pe scena KIMARO pe Direcția
5, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana și Ștefan Bănică, iar în deschidere publicul
le va descoperi pe Tiny Tigers,
patru tinere extrem de talentate.
Pe 14 august
vin pe scena KIMARO Antonia, B.U.G
Mafia, Carlas Dreams, Connect-R și Smiley. Seara de 14 august va fi deschisă de Yuka, o artistă de 16 ani, câștigătoare
a festivalului Mamaia Copiilor la 6 ani, dar și de Emilian, un tânăr de 25 de ani care face muzica de la 5 ani.
KIMARO încheie seria concertelor pe 15 august cu un line-up rock legendar: Cargo, Paul Ciuci Compact, Trooper, Vama și
Phoenix.
Experiența de festival este completată pe parcursul
celor patru zile de o zonă gastronomică,
food trucks și baruri cu o oferta variată de „street food' de la
mâncare indiană la burgeri și înghețată artizanală, de la cocktailuri la
selecție de vinuri spumante, plus alte delicii.
Zona de food
se deschide zilnic de la orele 16:00, iar concertele încep în fiecare zi la
orele 18:00.
Accesul
publicului în cadrul evenimentului KIMARO este
gratuit și se face exclusiv pe baza unui cod de bare pe care publicul îl poate
obține de pe site-ul kimaro.ro.
Pentru accesul în cadrul Festivalului este obligatorie
prezentarea unuia dintre următoarele documente în format tipărit sau
electronic:
- Dovada privind vaccinarea împotriva
virusului SARS-COV-2 (pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei
complete de vaccinare); - Rezultatul negativ al unui test RT-PCR
pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 72 de ore) sau
rezultatul negativ certificat al unui test antigen negativ (nu mai vechi de 24
de ore); - Dovada trecerii prin boală, respectiv că
persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară
confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
În
funcție de evoluția situației epidemiologice, de normele legale și
recomandările emise de către autoritățile competente, Organizatorul își
rezervă dreptul de a adopta măsuri și/sau restricții suplimentare privind
accesul la eveniment. Nu este permis accesul în spațiul în care se derulează
evenimentul cu: obiecte contondente, obiecte ascuțite, băuturi, mâncare,
substanțe interzise.
KIMARO este un eveniment al Primăriei
MUNICIPIULUI CONSTANȚA, prezentat de Kiss FM, Magic FM și Rock FM.
Parteneri: Lenovo Legion, Siropurile Laurul,
Exclusiv Auto, DerTour, The Iconic Estate.