Învață să gătești sănătos

.

Știi deja că ingredientele de calitate sunt cele mai sănătoase, dar și că metodele prin care îți prepari mâncarea sunt extrem de importante. Fiecare dintre ele are plusuri și minusuri.

Ce trebuie să știi despre fierbere și gătitul la abur


Raw-veganii folosesc numai alimente crude pentru a beneficia de toți nutrienții lor. Dacă nu te numeri printre ei, află că prin prepararea termică se pierd într-adevăr aproximativ 20% din vitamine, cum ar fi potasiul, acidul folic sau vitamina C. Cu toate acestea, gustul unora dintre legumele preparate este mult mai bun. Cum ar fi să începi să mănânci cartofi cruzi?

Ei bine, fierberea este cea mai simplă metodă de a găti, n-ai nevoie decât de apă și sare. Contează însă foarte mult timpul de fierbere. Dacă produsele sunt ținute la foc mare, pentru timp îndelungat, își vor pierde din proprietăți. Mai indicat este să le fierbi la foc mic sau prin înăbușire, într-o cantitate mai mică de apă, sub punctul de fierbere al acesteia.


Gătitul la abur este avantajos deoarece alimentele se vor face în propriul suc și își vor păstra mai bine aromele. De asemenea, nu ai nevoie de ulei.

Cum gătești carnea cât mai sănătos

Cum spune o vorbă din popor, carnea rămâne leguma preferată a românului, așa că, dacă n-ai renunțat cumva la ea, este bine să înveți să o prepari cât mai sănătos. Pentru a nu-și pierde proprietățile și a avea un gust excelent este recomandat s-o faci la grătar. Dacă nu vrei să-ți afumi casa, este de preferat s-o prepari pe o plită electrică cu inducție. Potrivit unor studii realizate în Norvegia, carnea făcută la flacăra aragazului poate afecta sănătatea, deoarece prin combustia gazului se elimină mai multe substanțe considerate potențial cancerigene.  


Acceptată este și prepararea cărnii prin călire, în cât mai puțin în ulei. Este bine totuși să reduceți consumul de grăsimi și să consumați în general carne de vită sau pasăre.

Ce trebuie să știi despre gătitul la microunde


Chiar dacă ai auzit multe păreri împotriva folosirii cuptoarelor cu microunde, Organizația Mondială a Sănătății spune că acestea sunt sigure, dacă sunt folosite în conformitate cu instrucțiunile producătorilor. Așadar, gătitul la microunde nu este o metodă pe care s-o ocolești în totalitate. Mâncarea se va încălzi din interior spre exterior, nu vei avea nevoie de ulei, iar alimentele nu își vor pierde din vitamine. Un dezavantaj ar putea fi acela că bucățile mai groase s-ar putea găti inegal, așa că tot cuptorul și plita rămân cele mai bune variante pentru a-ți prepara mâncarea.


Indiferent de ce metodă folosești pentru a-ți pregăti mâncarea, important este să duci un stil de viață cât mai sănătos, cu mese regulate, care să-ți asigure aportul necesar de vitamine. 

Sursa foto: pexels.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Beko