Ghidul mămicii responsabile. Cum alegi jucăria potrivită pentru copilul tău, în funcție de vârstă

 bogdan.galca
.

Copiii se mulțumesc cu orice jucărie le-ai da, mai ales la vârste fragede, cu condiția să fie nouă pentru ei. Părinții nu ar trebui, totuși, să se mulțumească atât de ușor. „Joaca este extrem de importantă pentru dezvoltarea socială, mentală și emoțională a copiilor. De aceea, jucăriile trebuie alese de părinți ca și când ar fi niște unelte pentru dezvoltare și învățare', spune psihologul Vicki Panaccione, potrivit WebMD.

Deși o jucărie trebuie să fie distractivă pentru cel mic, este esențial ca părinții să ia în considerare un factor important atunci când cumpără așa ceva: vârsta celui mic. Iată ce trebuie să știi:

Jucării simple, pentru copiii cu vârste sub doi ani

Jucăriile foarte elaborate, care fac totul singure, nu le permit copiilor să își dezvolte la fel de mult creativitatea și imaginația. Păpușile sau animalele care cântă ori vorbesc la apăsarea unui buton preiau, practic, controlul asupra jocului când, de fapt, cel mic ar trebui să fie cel care pune în scenă întreaga acțiune. Cele mai bune jucării pentru copiii mai mici de doi ani sunt, de regulă, cele simple: cuburile sau jucăriile din lemn, care le permit acestora să fie creativi și spontani și să învețe mai mult din joacă.

Jucării-obiecte în miniatură, pentru copiii de doi-patru ani

După vârsta de doi ani, copiii încep să învețe să se joace de-a adulții. Dacă te văd pe tine că gătești, vor începe să imite și ei asta prin joacă. Dacă observă că faci curat, vor dori și ei să ajute. Este vârsta la care copiii adoră să se joace cu jucării care imită, în formă miniaturală, obiecte reale. Seturile de bucătării de jucărie, mașinuțele, camioanele sau păpușile sunt tratate de cei mici cu aceeași seriozitate cu care un adult își face de lucru. Din acest tip de joacă, copiii pot învăța responsabilitatea, dar își pot folosi imaginația și pentru a testa ce se întâmplă în diferite scenarii influențate de acțiunile lor.

Jucării pentru dexteritate și creativitate, pentru copiii de peste patru ani

După vârsta de patru ani, copiii trebuie să își continue dezvoltarea creativității și imaginației, dar și a dexterității și a funcțiilor motorii. Aceste două elemente sunt extrem de importante pentru că îi ajută să devină mai independenți: să se îmbrace singuri cu ușurință, să învețe mai repede să își lege șireturile, să manevreze obiecte, să mănânce sau să deseneze.

De aceea, alegerea unor jucării care să le stimuleze dexteritatea, așa cum sunt circuitele cu trenulețe, îi poate ajuta pe cei mici să își dezvolte mai bine funcțiile motorii. În plus, îmbinarea șinelor astfel încât trenul să se miște fără piedici le solicită imaginația și creativitatea celor mici, învățându-i în același timp să găsească soluții ingenioase la problemele de care se lovesc.

Limitează jocurile video pentru copiii de peste șapte ani

Trăim în era digitală, așa că părinților le este imposibil să îi țină departe pe copii de computere, telefoane sau tablete. De altfel, nici nu ar trebui să facă acest lucru, ci mai degrabă să limiteze timpul petrecut de cei mici în fața ecranelor și să aleagă jocurile potrivite pentru ei. Benefice sunt acele jocuri video care încurajează învățarea sau activitatea fizică, așa cum sunt jocurile cu întrebări de tip trivia sau cele care îi solicită pe cei mici și îi obligă să fie activi.

Un studiu recent a descoperit că unul dintre motivele pentru care obezitatea infantilă este în creștere are legătură cu sedentarismul la vârste fragede și pasivitatea, atunci când vine vorba de joacă. De aceea, un joc în care cel mic este încurajat să sară, să alerge, să facă genuflexiuni, să danseze, poate fi benefic pentru sănătatea lui pe termen lung.

Nu te lăsa păcălită de jucăriile așa-zis educaționale

Jucăriile educaționale care se laudă că pot accelera dezvoltarea creierului copiilor, că îi pot ajuta să citească mai repede sau să îi învețe matematică nu au în spate niciun fel de bază științifică. De fapt, un studiu din 2005 realizat de Kaiser Foundation a arătat că cele mai multe dintre aceste avantaje cu care sunt promovate jocurile educaționale nu sunt, de fapt, susținute științific.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Elvira Koneva

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton