[Dă binele mai departe] Trust Motors oferă trei autovehicule Peugeot Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Bals”

.

TRUST MOTORS răspunde apelului Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș' din București si oferă trei autovehicule noi Peugeot Rifter necesare pentru activitatea echipei medicale în lupta pentru combaterea pandemiei generate de virusul SARS-Cov-2. Flota oferită de Trust Motors este necesară pentru mobilitatea unor echipe medicale care vor asigura medicația necesară pacienților depistați pozitiv cu noul virus SARS-Cov-2, direct la domiciliul acestora. În acest fel se poate limita răspândirea virusului și supraîncărcarea sistemului medical din România.

Acum când trecem prin vremuri cum nu au mai fost, solidaritatea și responsabilitatea socială trebuie să se manifeste în rândul fiecăruia dintre noi. Trebuie să ne unim forțele și să acționăm cât mai repede în punctele de maximă urgență. Am decis că cea mai bună cale de a răspunde acestei nevoi urgente este să sprijinim nevoile de mobilitate operativă din sistemul medical, în lupta împotriva SARS-Cov-2. Suntem atenți la tot ce se intamplă și facem tot ce ține de noi pentru a trece impreună cu bine peste această perioadă a declarat Andrei Iacob, CEO TRUST MOTORS


Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș’ multumește TRUST MOTORS pentru generozitatea și sprijinul acordat. 

Compasiunea și altruismul dumneavoastră ne vor ajuta să fim și mai aproape de cei aflați în nevoie, vor fi sprijin în îndeplinirea misiunii noastre – salvarea vieții semenilor noștri.

Împreună rămânem în prima linie și ne facem datoria cu profesionalism, implicare și atitudine profund umană. Suntem conștienți că numai alături, umăr la umăr, vom putea trece mai ușor peste acest moment care pune la grea încercare capacitatea sistemului medical din România dar și empatia, solidaritatea și noblețea sufletească a fiecăruia dintre noi. Acum și întotdeauna, punem mai presus de orice – VIATA.‘ au declarat reprezentanții oficiali ai Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr.Matei Balș’


TRUST MOTORS este importatorul oficial în România al mărcilor Peugeot, Citroën și DS Automobiles și unul dintre cei mai importanți jucători din industria auto.