Pentru mulți dintre oameni nu există noțiunea de second-hand. Totul trebuie să fie nou, ambalat, sigilat și să nu fi fost folosit de o altă persoană. Și tu gândești așa? Este în regulă, dacă bugetul îți permite acest lucru, dar poți face în continuare economii prin câteva mici trucuri.
Alege produse de generație mai veche
Aceasta este o metodă extrem de eficientă de a economisi sume importante. În loc să cumperi cea mai nouă versiune a unui produs, ai încredere în generația pe care acesta a înlocuit-o. Regula se aplică foarte bine mai ales în cazul telefoanelor mobile. Marii producători lansează modele noi chiar și de două ori pe an, dar cele vechi rămân în continuare de o foarte bună calitate, iar prețurile lor sunt mult mai mici.
Tehnologia nu se schimbă peste noapte, iar smartphone-urile abia lansate nu sunt cu mult peste cele din generațiile anterioare. Spre exemplu, Samsung a lansat gama Galaxy S10 și S9 în ultimul an, dar modelele Samsung Galaxy S8 și S8 Plus nu sunt nici pe departe depășite. Ele au fost cele care au revoluționat practic gama companiei printr-un display generos, un procesor puternic și o baterie foarte rezistentă.
Așadar, dacă vei opta pentru modele de telefon de generație puțin mai veche, vei reuși să economisești sume importante, pe care le poți folosi pentru altceva. Regula se aplică și în cazul laptopurilor, tabletelor, a televizoarelor, dar și a altor produse electronice.
Pregătește-ți garderoba din timp
Și la capitolul îmbrăcăminte și încălțăminte poți face cumpărături inteligente. Nu achiziționa aproape niciodată produsele la preț întreg. Vânează reducerile, iar dacă vrei să faci economii și mai mari, așteaptă perioadele de reduceri târzii, exact atunci când se schimbă anotimpul. Bineînțeles, vei putea folosi hainele abia anul următor, dar asta n-ar trebui să te dea înapoi, mai ales când știi că ai cheltuit cu 70-80% mai puțin pe ele.
Le poți pune la păstrare în cutii, iar în următorul sezon să le porți. Nici moda nu mai este atât de progresistă, iar stilurile nu se schimbă atât de mult de la un an la altul. De asemenea, este foarte important să alegi calitatea, în dauna cantității. Caută produse cât mai bune și învață să le estimezi în mod cât mai realist valoarea. O metodă eficientă este aceea de a le împărți prețul la numărul ocaziilor în care le porți. De exemplu, o bluză de 60 de lei, pe care o vei îmbrăca de două-trei ori, te va costa 20-30 de lei la fiecare purtare. În schimb, un hanorac de 100 de lei, pe care îl vei lua la sală sau la alergat de 20 de ori într-o lună, te va duce la un preț de numai cinci lei pentru o purtare.
Concluzia e simplă: dacă îți vei ține cumpărăturile sub control, vei descoperi că poți face economii semnificative. Acei bani îi poți investi în vacanțe sau în alte activități care îți fac plăcere.
Sursa foto: pexels.com
(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Arsis