Cum să ai o locuință caldă și primitoare

 bogdan.galca
.

Poți recunoaște o atmosferă primitoare din momentul în care intri undeva. Este vorba de acea senzație de confort și căldură care te face să te simți ca acasă, deși nu este neapărat ceva palpabil. Cu puțin efort, îți poți transforma și tu locuința într-un spațiu prietenos, în care musafirii să se simtă foarte bine. Iată câteva sfaturi care te-ar putea inspira.

Prima impresie contează


O casă primitoare poate fi recunoscută încă de la ușa de la intrare. Asigură-te că n-ai lăsat vreo pereche de încălțăminte pe acolo, caută alt loc pentru jucăriile câinelui sau ale copilului, șterge eventualele urme de noroi și pune-ți un covoraș cât mai haios la intrare. Dacă ai o ușă de lemn, îi poți schimba culoarea din când în când.

De asemenea, e foarte important ca musafirii tăi să aibă loc să își lase haina și încălțările în momentul în care intră în casă. Lasă-le și lor spațiu și nu umple până la refuz dulapul sau cuierul din holul de la intrare.

Joacă-te cu luminile

Până acum existau destul de puține opțiuni atunci când venea vorba de iluminat. Phillips a lansat însă Hue, un sistem de lumini inteligente pentru locuința ta, care îți va permite să te joci cu culorile și să le oferi o experiență incredibilă prietenilor care te vizitează. Nu va mai trebui să investești în alte accesorii. Sistemul Hue se poate sincroniza cu muzica sau cu programele TV și vei avea parte de lumina perfectă pentru orice împrejurare.

Creează intimitatea cu ajutorul mobilei și al texturilor

Livingul tău va deveni cu siguranță mai primitor, dacă vei așeza canapeaua și fotoliile cât mai aproape unele de altele, fără prea multe obiecte între ele. În acest fel, musafirii tăi se vor simți mai aproape și vor avea parte de mai multă intimitate.

Pentru un spațiu cât mai confortabil, apelează la texturi plăcute la atingere. Un covor pufos va face întotdeauna o impresie bună. Ai o canapea veche sau prea rigidă? Nu e nicio problemă. O poți accesoriza cu multe perne, cu o investiție minimă.

Activează simțurile

Parfumul unei locuințe este esențial. Dacă va mirosi plăcut, va deveni mai atractivă pentru toți cei care îți vor călca pragul. Lumânările sau bețișoarele parfumate, florile sau o prăjitură abia scoasă din cuptor îi vor face pe musafirii tăi să se simtă bine.

Folosește culori calde atunci când îți decorezi locuința, pentru că acestea sunt relaxante. Cel mai important lucru rămâne însă ca spațiul să-ți reflecte personalitatea, să te reprezinte. Prin felul tău de-a fi vei da valoare casei tale. Nu degeaba se spune că omul sfințește locul. 

Sursa foto: unsplash.com

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton