Cum poți folosi tehnologia în avantajul tău atunci când călătorești

 bogdan.galca
.

Îți mai amintești epoca aceea în care porneai cu mașina la drum și trăgeai pe dreapta din jumătate în jumătate de oră pentru a verifica harta? Sau pentru a-i ruga pe localnici să te ajute cu indicații în privința traseului? A trecut multă vreme de-atunci, iar partea bună este că, între timp, au apărut numeroase instrumente care ne-au ușurat semnificativ modul în care călătorim și ne bucurăm de experiențele de vacanță.

Tehnologia a avut un impact uriaș asupra industriei turismului, iar în cele ce urmează îți vom arăta punctual cum o poți folosi în avantajul tău ori de câte ori călătorești (atât în țară, cât și în afara ei).

O mai bună orientare în spațiu

Indiferent că știi sau nu traseul pe care îl ai de parcurs, sunt tool-uri de care te poți folosi pentru a ajunge simplu și rapid la destinație. Ai aplicații auto care includ hărțile oricărui loc de pe această planetă și îți personalizează ruta în funcție de condițiile de pe șosea (drum în lucru, accidente, ambuteiaje etc.). Aceste sisteme de navigație pot fi instalate pe telefon sau pe tabletă și îți dau din timp toate indicațiile de care ai nevoie (fie vocal, fie prin notificări scrise).

În plus, nu uita să ai la tine încărcătorul telefonului și o baterie externa, ca să poți fi în permanență conectată și să poți afla informațiile de care ai nevoie în cel mai scurt timp. 

O planificare mult mai eficientă

În era digitală poți face aproape tot ce îți trece prin cap online. Chiar și atunci când vine vorba de organizarea unei noi vacanțe. Găsești cele mai bune oferte pe internet, faci rezervările la avion și la cazare online, plătești totul din numai câteva clickuri (plățile sunt securizate, deci nu trebuie să îți faci griji din acest punct de vedere).

De asemenea, dacă plănuiești să vizitezi foarte multe obiective turistice, locuri unde, în general, trebuie să aștepți mult la coadă, poți să-ți iei biletele pe net pentru a intra mai repede în spațiile respective. La fel de eficient se desfășoară lucrurile și la aeroport, pentru că acum nu mai trebuie să stai cu grija imprimării biletului de avion: îți faci check-in online, prezinți actul de identitate și biletul electronic la îmbarcare și ești gata de plecare!

O varietate de informații utile

Dacă înainte aveam tradiționalele ghiduri turistice, care ne prezentau doar o mică parte din lucrurile pe care le avea o destinație de oferit, acum îți poți personaliza mai ușor experiența de vacanță. Există tot felul de bloguri, forumuri sau conturi de social media dedicate turismului, așa că poți afla informații despre o mulțime de locuri mai puțin promovate chiar de la cei care au ajuns să le vadă, despre tot felul de tradiții și obiceiuri din zonă, detalii extrem de valoroase și interesante, care nu se vor găsi niciodată în ghidurile clasice. 

Mai mult decât atât, acum ai ocazia de a interacționa direct cu localnicii (le poți lăsa mesaje pe paginile lor) și le poți cere mai multe informații despre destinația respectivă. Tot pe internet vei găsi și numeroase articole de inspirație (cu cele mai bune locuri pentru fotografii sau restaurante în care chiar se mănâncă excelent la prețuri mici) sau o mulțime de trucuri utile, de la cum poți merge în vacanță cu buget redus, la cum îți faci bagajul astfel încât să-ți încapă mai multe lucruri.

În concluzie, data viitoare când pleci într-un roadtrip sau într-o vacanță, organizează-ți totul online. Din timp. Îți vei simplifica enorm viața și, în plus, te vei bucura de cea mai tare aventură de până acum!

Foto: Shutterstock.com

(P) Articol publicitar realizat împreună cu Mobiup.ro

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton