Atenție! Când te simți fericit în cuplu ajungi să te îngrași

.

Îți dorești mult să întâlnești bărbatul visurilor tale și să trăiești o poveste de iubire mai ceva ca-n filme. Dar știai că atunci când te simți fericit în cuplu ajungi să te îngrași?

Dacă stai să privești în jur, vei vedea multe cupluri care inițial erau foarte fit, apoi după ce s-au mutat împreună ori s-au căsătorit parcă s-au certat cu cântarul.


Mulți oameni ajung să se îngrașe serios după ce și-au găsit jumătatea. Care e explicația?! Te asigurăm că nu e doar una.

Obiceiuri alimentare proaste

Fiecare persoană are propriul stil alimentar, unii trăiesc și mănâncă foarte sănătos, alții sunt fani cartofi prăjiți, junk food și multă pâine.

Când ne mutăm cu cineva ajungem să ne punem la comun nu doar lucrurile, ci și stilul alimentar.

Iar dacă până acum puteai controla tentațiile, când celălalt mănâncă prostii, treptat ajungi și tu să devalizezi frigiderul împreună cu el.


Citește și:

Dicționar de vise. Psihologii te învață să îți interpretezi visele corect

Ce se întâmplă în creier atunci când asculți muzica ta preferată

Porții mari

O altă chestiune este cea a porțiilor. O femeie mănâncă mai puțin, un bărbat mai mult. În cuplu, la masă, ajungi să nu mai faci această diferențiere.

Și ajungi să-ți pui în farfurie aceeași cantitate de mâncare pe care i-o pui și iubitului. Iar când erai mică ai învățat că trebuie să mănânci tot din farfurie, nu?

Delăsarea

Sentimentul de siguranță, de apartenență, fericirea pe care o experiementezi în doi, de multe ori te duce pe drumul neglijenței.

Când erai singură te aranjai, țineai diete, doreai să arăți cât mai bine pentru a fermeca un viitor partener. Acum când îl ai… omiți să mai faci toate lucrurile astea.

În plus, din prea multă iubire, în special dacă tinzi către o relație fuzională, renunți la timpul tău personal, la hobby-urile pe care le aveai înainte.


Poate alergai în parc, mergeai la sală, el la fotbal sau la tenis. Cum satisfacția primită din timpul petrecut împreună e mare, renunți la satisfacția obținută din activitățiile individuale.

 

Foto: Shutterstock