Îți dorești să fii o femeie de succes, să fii într-o continuă dezvoltare profesională? Fă ochii mari și vezi cu cine te măriți! Căci da, soțul te poate sabota! Iată cum îți influențează partenerul cariera.
La început totul e roz, fiecare dă ce are mai bun, și, în plus, proiectăm pe celălalt acea imagine ideală de partener pe care o avem noi în minte.
După ce trece perioada de îndrăgostire și romantism ne lovim de realitate, de minusurile pe care le are celălalt, și pe care nu le-am văzut până acum.
E normal, și o foarte bună perioadă de negociere și de recadrare a relației, de stabilire a unor limite și reguli acceptate de amandoi.
Citește și:
Ai o stare de spirit proastă? De câte îmbrățișări ai nevoie în fiecare zi
Blue Monday: cum să-ți revii după cea mai deprimantă zi din an
Despre ce să discutați înainte de căsătorie
Multe cupluri ajung la divorț pentru că nu au discutat înainte serios și asumat despre bani, creșterea copiilor și carieră.
Trebuie să stabiliți cum împărțiți și gestionați bugetul familiei, care sunt liniile principale de educare a copiilor, cine stă cu ei acasă și cât timp, cum procedați cu ajutorul extern (bonă, mama lui, mama ta), ce înseamnă în opinia fiecăruia să fie un părinte bun.
De asemenea nici cariera nu trebuie omisă. Poate tu vrei să stai acasă cu copilul 1 an și apoi să te reîntorci la job, să pleci în delegații, să faci cursuri de specializare, să crești profesional.
Iar partenerul te vede mai degrabă casnică sau cu un program 9-17, familia să fie pe primul plan, iar serviciul doar o modalitate de a spori bugetul familiei.
Cariera ca împlinire personală
Specialiștii spun că echilibrul individual vine din echilibrul a 3 vieți pe care le avem fiecare: viața personală, viața familială și viața profesională.
Astfel profesia poate fi o modalitate de a-ți crește stima de sine, încrederea în sine, de a te simți împlinit și întreg.
Desigur excesele sunt dăunătoare, iar persoanele care petrec exagerat de mult timp muncind de fapt fug de ceva, de sine, de problemele de acasă etc
Partenerul care te sabotează
Unii bărbați se simt amenințați de succesul partenerei lor, se simt deposedați de masculinitate, de putere.
Dacă femeia nu îl castrează psihologic pe bărbat subliniind cu fiecare ocazie cât de mult câștigă ea și cât de puțin el, ce poziție importantă are ea și el nu, ci are o atitudine echilibrată, pozitivă și iubitoare, atunci problema nu ține de ea ci de el.
Iar dacă o femeie renunță la creșterea profesională pentru a nu-și răni iubitul, la un moment dat frustrarea explodează și totul se va întoarce împotriva relației.
De asemenea există bărbați cu o vedere mai tradiționalistă asupra căsniciei și femeii, care au avut exemplul unei mame care a scrificat tot pentru el și familie.
Iar acum, la maturitate, se așteaptă ca și propria soție să repete același scenariu de autosacrificiu pe care el l-a învățat de la mama sa încă din copilărie.
Partenerul care te ajută să te dezvolți
Rolul cuplului nu este acela de a-ți aduce statut social, de a-ți oferi fericirea maximă (ceea ce e oricum imposibil, întrucât viața are traseu atât ascendent cât și descendent).
Ci de a-ți crea premisele unei vieți împlinite, în care tu să te dezvolți și să evoluezi în ritm propriu. Da, parcă s-a dărâmat un castel, dar există o mulțime de mituri despre relații care ne fac rău.
Un soț sau un partener de cuplu care are încredere în tine, care îți apreciază și îți respectă capacitățile, care te admiră, te susține, va contribui la crearea unui ambient emoțional propice dezvoltării profesionale.
Foto: Hepta