Activități relaxante pe timp de iarnă pe care să le faci în casă

.

Deși e iarnă și îți petreci foarte mult timp în casă, mai ales în vremurile actuale, asta nu înseamnă că nu te poți distra sau relaxa așa cum îți dorești. Tot ce contează e să îți găsești activitatea potrivită și să dai frâu liber aventurii, pentru că orice ocupație poate deveni palpitantă dacă o faci în felul tău. Deci, iată cum să îți petreci timpul liber în casă și să profiți de fiecare moment. 

Un maraton de filme și seriale 


Probabil și tu ai un film pe care vrei să-l vezi, dar ai tot amânat din varii motive, ori poate un serial pe care nu l-ai terminat sau altul pentru care ai primit atâtea recomandări. Acum e timpul să pui mâna pe ceva de ronțăit, să ai aproape o cană din care să iasă aburii unei licori calde, să te bagi sub plapumă și să intri în starea de cinefil. Să vezi tot ce se poate vedea. Poate ți-ar plăcea câteva ore de comedie, să râzi până te doare burta, ori ești împătimită după filmele de acțiune sau preferi să tresari la fiecare scenă dintr-un film horror. Odată ce ai dat play, cu siguranță o să intri în altă lume, în cea a lucrurilor palpitante, a aventurii, iar plictiseala va fugi ca la cursa de 100 de metri de la Olimpiadă. 


Experimentează ceva nou 

Dacă vrei să scapi de rutina cea de toate zilele, experimentează ceva nou, ieși din zona de confort. Până la urmă, ești în confortul propriei case, fă tot ce îți trece prin cap, fiindcă nu te va judeca nimeni. De exemplu, în loc să comanzi mâncare, apucă-te de gătit. Începe cu ceva ușor, nu te complica cu o rețetă fancy, pentru că scopul tău e să te relaxezi, nu să exasperezi. Iar dacă nu știi cu ce să începi sau ce ai vrea să gătești, apelează la sfaturile lui Gordon Ramsay, care te va ghida spre acest spectacol culinar. În plus, dacă deja știi să mânuiești cuțitul, cu ajutorul maestrului bucătar vei ajunge la alt nivel. Tot ce contează e să ai un strop de ambiție, iar la final să presari niște verdeață. Cine știe ce chef se ascunde în tine și o să îi dai gata pe apropiații tăi cu niște preparate delicioase. 


Dă o petrecere virtuală 

Dacă nu vine petrecerea la Mahomed, atunci merge Mahomed la petrecere. Strânge-ți cele mai bune prietene și încingeți un party online, pentru că nu trebuie să fii fizic lângă cineva ca să te distrezi. Gândește-te că te afli la o petrecere selectă. Poartă o rochie de seară, machiază-te, pune în playlist melodiile tale preferate, dansează, socializează și fă ceea ce simți. Tot ce contează e să te distrezi și să creezi o amintire atipică.


Mișcare cât cuprinde 

Chiar dacă nu mai ieși atât de mult din casă, asta nu e o scuză să nu mai faci mișcare sau sport. Nu trebuie să bagi o sută de flotări într-o mână, dar poți oricând să faci câteva abdomene și genuflexiuni. La fel, îți poți lua un covoraș pe care să practici yoga sau exerciții de aerobic. Mai ales după un maraton de filme și seriale, trebuie să te dezmorțești puțin, să îți pui sângele în mișcare, pentru a rămâne în formă și a fi sănătoasă. Dacă nu vrei să faci exerciții fizice uzuale, poți foarte bine să dansezi. Stângul, apoi dreptul, din nou stângul și gata, ai scăpat de câteva calorii. 


Dacă tot ai atât timp la dispoziție, fii spontană. Poate te relaxează curățenia, pune mâna pe aspirator și nu mai lăsa niciun fir de praf. Ori, poate, vrei să îți amenajezi casa într-un mod diferit. Vrei o nouă provocare? Experimentează lucruri noi. Apucă-te de gătit, învață o limbă străină, uită-te la tutoriale, participă la cursuri online, citește cărți de dezvoltare personală, cântă prin casă, dansează, pictează, dă o petrecere online, tot ce îți trece ție prin cap. Ia-ți un animal de companie, precum un câine, și joacă-te cu el cât e ziua de lungă. Pune-ți sângele în mișcare cu exerciții fizice. Creează cadouri handmade. Tot ce contează e să te relaxezi și să profiți la maximum de timpul liber. 


Sursă photo: pexels.com 

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Elefant.ro