4 beneficii ale jocurilor de societate

.

Jocurile sunt principala sursă de dezvoltare a copiilor și îi pot ajuta atât pe plan emoțional și social, cât și fizic și intelectual. Sunt, de altfel, metoda lor preferată de învățare. Atunci când copiii se joacă, ei nu simt că învață și totuși își dezvoltă abilități și cunoștințe. Jocul este principala activitate a copiilor mici și, până în jurul vârstei de 7 ani, în afară de nevoile lor de bază, ei se gândesc în principal la joacă. Printre cele mai populare jocuri în rândul copiilor cu vârsta de peste trei ani sunt cele de societate, care pot fi o bună modalitate de petrecere a timpului liber în familie, pe lângă faptul că îl ajută pe cel mic să își dezvolte multe abilități. Iată mai jos patru beneficii ale jocurilor de societate de care trebuie să ții cont.

De la 3 la 99 de ani


Jocurile de societate dedicate întregii familii sunt un adevărat leac pentru plictiseală. Atunci când afară este urât sau seara, este întotdeauna plăcut să scoți o cutie de jocuri și să vă adunați în jurul mesei pentru o porție bună de distracție și relaxare. Jocul trebuie să fie potrivit și pentru persoanele mai tinere, dacă unul dintre jucători este un copil, cu reguli ușor de înțeles pentru toată lumea și să poată să fie jucat de mai multe persoane. În funcție de timpul avut la dispoziție, poți alege un joc care să dureze mai mult sau mai puțin. Ține cont că, în general, copiilor le lipsește răbdarea. În plus, cei învinși trebuie să aibă ocazia să își ia revanșa.


Întărește legăturile familiale

Faptul că membrii familiei au ocazia să petreacă timp împreună, să împărtășească momente fericite, de multe ori distractive, este extrem de important. Este, de asemenea, o ocazie de a-i povesti celui mic lucruri despre propria copilărie. Jocurile ajută la dezvoltarea spiritului de echipă și de întrajutorare, dezvoltă capacitatea de comunicare și interacțiunile, iar aceste lucruri sunt posibile încă de la o vârstă fragedă. 

Dezvoltarea concentrării și logicii

Jocurile de societate întăresc abilitățile de concentrare și memorare ale copilului, la fel ca și simțul lor logic. În plus, unele jocuri îl împing să construiască strategii. Variază jocurile de cărți, boardgames, pentru diversificarea învățării. Cei mici pot profita de jocurile ilustrate, care le vor dezvolta simțurile cognitive. Cei mai mari pot opta pentru jocuri de strategie. Scopul tuturor este să câștige, indiferent dacă jocul este pe echipe sau unul împotriva celuilalt. Pentru a face acest lucru, fiecare participant își folosește logica gândind și dezvoltând ipoteze. Anumite jocuri precum șah și dame necesită o concentrare mare pentru a anticipa următoarele mișcări. Atunci când jocul necesită raționamente financiare, precum Monopoly, cei mici pot învăța să numere și să-și consolideze cunoștințele despre aritmetica mintală. De asemenea, este util pentru a-i învăța cum să economisească bani și cum să-i cheltuiască inteligent. În cazul jocurilor de cuvinte, precum Scrabble, este ocazia perfectă de a învăța cuvinte noi și de a-și îmbunătăți ortografia.


Comportamentul în societate

Regulile jocurilor de societate sunt foarte asemănătoare cu cele din viața reală: să știi să-ți aștepți rândul, să nu-i întrerupi pe ceilalți, să urmezi instrucțiuni specifice. Dacă remarci că cel mic nu știe să piardă, nu trebuie să îți faci probleme. Foarte probabil, pentru el, a pierde înseamnă a fi slab. Explică-i calm că toată lumea poate să piardă și că prin exersare va deveni mai bun. Unele jocuri implică o colaborare a jucătorilor contra tablei de joc. Jucați împreună și câștigați sau pierdeți împreună. 


În concluzie, profită de jocurile de societate ca sursă de învățare – logică, memorie, concentrare -, în timp ce-l înveți pe copilul tău și codurile vieții sociale.

Sursa foto: Pexels

(P) Material publicitar realizat împreună cu elefant.md