Horoscopul lunii iunie 2020. Fecioarele se simt nedreptățite la locul de muncă, iar Peștii trebuie să aibă mare grijă la discuțiile din familie!

.

Berbec


După multă vreme în care ai stat prost la capitolul comunicare și relaționare, iată că iese soarele pe strada ta. Vei lega ușor prietenii și se anunță chiar lume nouă în sfera amoroasă, pentru Berbecii singuri. Profesional, de la foarte bine în sus. Însă, astrele te sfătuiesc să-ți ții gura și să-ți cântărești bine vorbele!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Taur

Nu face investiții și ai mare grijă dacă decizi să
oferi ori să ceri un împrumut, cel puțin în prima parte a lunii. Păstrează-ți
banii, că vei avea nevoie de ei. Însă, spre jumătatea lui iunie apar șanse de
rotunjire a veniturilor, proiecte noi și colaboratori pe care te poți baza. Pe
de altă parte, ai parte de mici victorii în negocieri și în plan social.


Gemeni

Atenție! La începutul lui iunie s-ar putea să apară
unele discuții în contradictoriu cu șefii ori se întâmplă să faci o greșeală pe
care ajunge să o vadă toată lumea la serviciu sau în societate. Spre jumătatea
lunii, se dinamizează sectorul profesional și dai dovadă de o atitudine
proactivă pe acest plan.


Rac

Ai tendința să dezgropi morții, în sectorul amoros și
să reproșezi partenerului greșeli pe care le-a făcut în trecut și peste care îi
promisesei că ai trecut. Abține-te să faci asta pentru că riști să strici tot
ce ai clădit până acum pentru un lucru de nimic, pe care îl vei regreta. În
plus, te bucuri de încredere în propria persoană și acest lucru este vizibil
pentru toată lumea.


Leu

În jurul datei de 13 iunie, ar putea să se nască unele
neînțelegeri între tine și partenerul de viață și/sau de afaceri, clienți sau
colaboratori, așa că abține-te din reproșuri pentru că, spre finalul lui iunie,
situația se schimbă. Ești mai calm, comunici mai ușor și treburile vor merge
strună, atât profesional, cât și amoros.

Fecioară

La începutul lunii, te înțelegi mai bine cu
superiorii, iar aceasta se vede în felul în care sunt receptate ideile tale.
Însă, spre jumătatea lui iunie se aliniază prost planetele și apar discuții la
locul de muncă. Te simți nedreptățit și ai tendința să te duci cu jalba-n proțap.
Nu face asta, totul se va liniști de la sine!


Balanță

La locul de muncă, atmosfera poate fi haotică și ai
tendința să-ți neglijezi sănătatea. Este recomandat să iei în calcul primele
simptome și să mergi la medic. Și ai mare grijă la extenuare și nopți
nedormite. Din cauza asta pot apărea și discuții cu partenerul de viață și
familia, așa că ai grijă mare de tine!

Scorpion

Dacă la începutul lunii, pot apărea tensiuni în cuplu,
spre jumătatea lui iunie situația se liniștește și viața intră pe făgașul
normal. Din 18 iunie încolo, trebuie să te ocupi mai mult de planul carierei,
unde poți face progrese destul de mari. În plus, asigură-te că tu și partenerul
tău (de viață sau în afaceri) sunteți pe aceeași lungime de undă cu resursele
comune.


Săgetător

Spre jumătatea lunii, discută cu partenerul de viață
și/sau afaceri, clienții și colaboratorii înainte să iei decizii financiare
care au un impact și asupra lor. Abia spre finalul lui iunie se îmbunătățește
felul în care te înțelegi cu aceste persoane. Ai grijă la tensiunile de acasă
și înceacă să nu-ți verși nemulțumirile profesionale asupra familiei!

Capricorn

Ai grijă cum îți exprimi ideile! felul în care
comunici este unul asertiv, dar fără să transmită celorlalți faptul că vrei să
te impui cu orice preț, iar asta îți poate crea probleme atât la muncă, dar și
în relația de cuplu. Conflictul așteaptă după colț, așa că ai grijă cum
vorbești și pe ce ton. Dă dovadă de empatie și ascultare activă, te va ajuta
extrem de mult!


Vărsător

Nu cumpăra decât lucruri de care ai cu adevărat
nevoie, ai grijă cum cheltui banii pentru că vei regreta deciziile proaste de
acum! Poate ar fi mai bine să minimizezi lista de cumpărături și să iei în
calcul noi colaborări, fără a te limita la doar o singură sursă de venit! Și ai
grijă la tonul discuției!

Pești

În preajma zilelor de 6 și 11 iunie, s-ar putea să
apară neînțelegeri în familie. Din 18 iunie încolo, s-ar putea să comunici mai
greoi cu unii membri ai familiei, dar mai ales cu partenerul de viață și
copiii. Vezi unde greșești, acordă și celorlalți dreptul de a-și exprima
punctul de vedere și nu judeca la primul impuls!