RAC 22.06-22.07
Din când în când e nevoie să-ţi faci un bilanţ provizoriu al ultimelor luni, să-ţi evaluezi punctele forte, dar şi pe cele slabe. Analizează cu atenţie toate acele situaţii în care te-ai descurcat mai puţin bine şi caută cele mai eficiente metode pentru a-ţi îmbunătăţi performanţele. Din punct de vedere social îţi merge de minune, ai un farmec şi o carismă care îi cuceresc pe cei din jur. Păstrează-ţi, totuşi, modestia.
LEU 23.07-23.08
De mult timp n-ai mai simţit emoţia unei aventuri şi nerăbdarea dinaintea unei vacanţe mult aşteptate. Pregăteşte-te să-ţi faci bagajele şi să porneşti într-o experienţă de neuitat. Se pare că vei primi o invitaţie într-un loc spectaculos. Din fericire, nu va trebui să-ţi faci griji din cauza bugetului.
FECIOARA 24.08-22.09
Una dintre principalele chestiuni care te vor ţine pe jar luna aceasta va fi legată de sănătate. E posibil să ai ceva probleme cu sistemul circulator, aşa că ar fi bine să mergi la un control medical. Nu ignora semnalele trimise de organism. Profesional, va urma o perioadă mai puţin aglomerată.
BALANŢA23.09-23.10
Pentru tine, luna iulie va aduce multe proiecte profesionale incitante care îţi vor evidenţia calităţile şi aptitudinile. Nu te nelinişti, vei avea timp şi pentru un concediu în care să te odihneşti. Deocamdată însă, urmează un moment în care vei urca pe scara ierarhică la locul de muncă.
SCORPION 24.10-22.11
În iulie, pentru Scorpioni se va sfârşi o perioadă frumoasă şi va începe o alta încă şi mai frumoasă. Fie te muţi în casă nouă, fie vei cunoaşte oameni deosebiţi cu care te vei împrieteni imediat, fie vei călători în locuri în care te vei simţi bine, ideea este că luna iulie pare să-ţi fie dedicată în totalitate.
SAGETATOR 23.11-23.12
În afară de câteva treburi gospodăreşti, vei avea timp în intervalul următor să-ţi programezi toate acele activi-tăţi de care nu te-ai putut ocupa în ultima vreme. Pen-tru tine, ultima perioadă a fost destul de solicitantă, ai avut de rezolvat multe situaţii neprevăzute, dar acum poţi răsufla uşurat că ai îndeplinit toate sarcinile.
CAPRICORN 24.12-20.01
Un prieten apropiat sau poate cineva din familie te va ruga să-l ajuţi într-o chestiune legată de gospodărie. Oferă-ţi sprijinul, dar nu te suprasolicita. Este o perioadă în care eşti predispus la accidente minore, dar destul de neplăcute. Ai putea primi o veste din străinătate care te va bucura foarte tare.
VARSATOR 21.01-18.02
Felul în care alegi să-ţi petreci timpul liber în săptămânile ce vor urma ţine strict de tine. Nu vei fi condiţionat de nimeni, nici de la locul de muncă, nici de acasă. Poţi alege să rămâi acasă să te odihneşti sau poţi planifica o scurtă ieşire din cotidian. Orice ai face, important este să te rupi de rutină un timp.
PEŞTI 19.02-20.03
Pentru tine, în sfârşit, se vor limpezi toate apele tulburi în care te-ai scăldat până acum. Nici tu nu mai credeai că se vor rezolva toate problemele şi că nu vor mai apărea noi şi noi piedici. Din această vară însă te vei putea bucura de roadele muncii tale şi te vei odihni, în sfârşit, după tot tumultul prin care ai trecut.
BERBEC 21.03-20.04
Parcă niciodată până acum n-ai simţit că este atât de greu să te înţelegi cu cei din jur. Orice ar spune apropiaţii sau mebrii familiei tale, le răstălmăceşti cuvintele şi ai tendinţa să interpretezi greşit mesajul lor. Poate ţi-ar prinde bine o vacanţă sau măcar câteva zile de relaxare, în care să uiţi de grijile cotidiene.
TAUR 21.04-21.05
Dintre toate întâmplările care te-au surprins în ultima perioadă, s-ar putea ca o invitaţie într-un loc deosebit să fie cea mai specială dintre toate. E posibil ca partenerul sau partenera să facă un astfel de gest, aşa că pregăteşte-ţi cea mai potrivită ţinută. Financiar te-ai putea simţi ceva mai nesigur luna aceasta.
GEMENI 22.05-21.06
Ai atât de multă treabă şi acasă, şi la birou, încât îţi va fi uşor să pierzi noţiunea timpului. Toate lucrurile de care va trebui să te ocupi te vor acapara cu totul, dar trebuie să ai mereu grijă să nu te suprasoliciţi. Din când în când, ia câte o mică pauză. Te va ajuta să fii mai eficient pentru activităţile de mai târziu.
de ANA POPA