Horoscop 27 martie 2022. O zi complicată pentru Fecioare

.

Horoscop 27 martie 2022. Configurația astrală a acestei zile le dă de furcă anumitor zodii, în special pe plan sentimental, dar și în ceea ce privește sănătatea. Iată care sunt nativii cei mai vizați!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


Horoscop 27 martie 2022. Berbec

Pentru tine urmează o perioadă bună, în special pe plan profesional, însă azi îți vei face o evaluare rapidă… deloc mulțumitoare. Problemele întâmpinate în viața de cuplu se acutizează azi și ar fi bine să eviți orice discuție. Atenție, începi să somatizezi stresul, organismul se resimte!

Horoscop 27 martie 2022. Taur

Ești într-o dispoziție super romantică, dar acel mic dejun la pat la care visezi nu va veni… În schimb, vei face tu totul pentru a revigora relația de cuplu și azi vei reuși. Partenerul tău va fi plăcut surprins de atenția pe care i-o acorzi și-ți va răspunde pe măsură.


Horoscop 27 martie 2022. Gemeni

Azi tot ce-ți dorești e să lenevești și vei reuși să-ți atragi și partenerul. Veți petrece o zi relaxantă, cu mult râs și amintiri frumoase rememorate de amândoi. Iar seara se va încheia cu o cină romantică. Atenție însă, fiindcă abuzul de bunătăți poate aduce o criză biliară!

Citește și: 4 zodii care critică oamenii prea mult

Citește și: Horoscop martie 2022.Zodiile care stau bine cu banii

Citește și: Zodiile veșnic nemulțumite.Ei vor mereu mai mult

Citește și: Cum reacționează fiecare zodie când trece printr-o despărțire

Horoscop 27 martie 2022. Rac

Gândul că mâine începi jobul, unde te așteaptă multă muncă, te cam indispune, însă vei uita rapid de asta. Telefonul unui prieten vechi te va determina să ieși din casă și te vei distra de minune. Mai mult, nu este exclus să-ți fie prezentat un tip interesant.

Horoscop 27 martie 2022. Leu

Adrenalina a pus complet stăpânire pe tine și ai un chef nebun de distracție… Faptul că ești sufletul petrecerii oriunde mergi și atragi persoanele de sex opus ca un magnet nu e pe placul partenerului tău, care nu-și va mai putea stăpâni reproșurile. Las-o mai moale cu flirtul!


Horoscop 27 martie 2022. Fecioară

Oboseala și stresul de peste săptămână n-au dispărut, așa că nu ești în cea mai bună dispoziție. Și te frustrează și faptul că nu prea ai reușit să faci nimic prin casă… Iar asta te face și mai greu de suportat pentru partener. Fii puțin mai optimistă, nimic nu e de nerezolvat!

Horoscop 27 martie 2022. Balanță

Ai foarte multe pe lista de priorități și, tocmai de aceea, azi vei lăsa totul baltă și te vei distra fără să ții cont de nimic. Companie, mâncare și băutură bună – asta e tot ce îți lipsea! Mai mult, azi vei reuși să faci și o cucerire, iar el nu te va lăsa deloc indiferentă.


Horoscop 27 martie 2022. Scorpion

Un telefon îți va schimba planurile încă de la prima ora a dimineții și nu e exclus să-ți petreci restul zilei departe de oraș, la mare sau la munte, într-o escapadă alături de prieteni. Nu face totuși abuz de mâncare, mai ales dacă ai ținut o dietă, stomacul tău se va resimți!


Horoscop 27 martie 2022. Săgetător

Începi ziua cu mult entuziasm și energie, asta poate și datorită faptului că relația ta de cuplu s-a îmbunătățit după ce i-ai dat partenerului un ultimatum. Asta, cu siguranță, l-a făcut să realizeze că îi e mai bine cu tine… Nu e exclus ca azi să primești o cerere în căsătorie!

Horoscop 27 martie 2022. Capricorn

Pentru tine, ziua de azi e perfectă, cel puțin în privința relațiilor de familie. După multă vreme, îngropi securea războiului și faci pace cu o rudă la care, cândva, țineai foarte mult. Și relația amoroasă se îmbunătățește, doar sănătatea e mai slab aspectată. Atenție la răceli!


Horoscop 27 martie 2022. Vărsător

Pentru că ai mare nevoie de o evadare, începi să-ți faci planuri de vacanță. Înainte de a lua decizia în privința destinației și a achiziționa biletul, întreabă-ți însă partenerul… Altfel vei avea parte de scandal, și-așa e deranjat că nu prea ții cont de el când iei hotărâri importante.

Horoscop 27 martie 2022. Pești

Azi ai votat pentru liniște și relaxare, dar nu vei avea parte! Sunt mari șanse să te „calce' niște rude venite din provincie, dispuse să facă o mică vacanță la tine acasă. Din acest motiv apar discuții cu partenerul, așa că vei aștepta cu nerăbdare să mergi la muncă, mâine…