Dragoste la prima vedere, priviri cu subînțeles, săruturi pe furiș. Povestea de iubire dintre Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina, pare desprinsă dintr-un roman de dragoste și tinde să nu aibă nimic în comun cu vremurile contemporane, fapt care o face cu adevărat deosebită. „Atunci când iubești, fără să-ți dai seama, devii mai atent la o serie de lucruri care, până atunci, păreau nesemnificative – spun amândoi, la unison, semn că iubirea i-a făcut, cu adevărat, ceea ce sunt acum. Cei doi vă prezintă viața Bio în familie, într-un interviu exclusiv.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI
Știu că anul acesta se împlinesc zece ani de când te-ai îndrăgostit de soția ta. Așadar, cum se face că un băiat de doar 23 de ani s-a îndrăgostit iremediabil, la prima vedere?
Eu mi-am dorit dintotdeauna o relație cu femeia perfectă. Bineînțeles, perfecțiunea este diferită în accepțiunea fiecăruia. Eu am întâlnit-o pe a mea. Am știut că este ea din momentul în care a apărut, pentru că se cam oprise timpul în loc, era o atmosferă ca de film în perioada aceea în viața mea. Eu, boem, melancolic, artist, am privit-o pe ea, elegantă, frumoasă, strălucitoare, și mi-am dat seama că, dacă ea ar deveni iubita mea, aș putea să fac orice în viața asta, că totul este posibil. Și așa a fost. Mi-am găsit jumătatea și mă bucur că nu am lăsat-o să treacă pe lângă mine, iar de atunci și până azi, și în continuare, fac tot ce îmi stă în putință să mă iubească în fiecare zi la fel de mult și să o iubesc în fiecare zi la fel de mult. Noi trăim o poveste aparte!
N-ai făcut niciodată un secret din faptul că soția ta este mai mare… Cam de cât curaj ai avut nevoie încât să îi scrii?
Curaj? Nu de curaj am avut nevoie, eram pregătit pentru un refuz, pentru un seen, pentru cu totul și cu totul altceva. Curajul a venit în momentul în care lucrurile au devenit serioase. Și, mai mult, ea a avut nevoie de curaj. Trăiam, totuși, în perioada în care a fi bucătar nu era deloc atât de fabulos cum este astăzi.
V-a speriat vreo clipă, pe vreunul dintre voi, diferența de vârstă?
În momentul în care ne-am cunoscut, noi eram convinși că avem alte vârste. Eu eram sigur că ea are 25 de ani și ea era sigură că eu am 30 de ani. Culmea este că eu am senzația că soția mea are 25 de ani în continuare. Cât despre diferența de vârstă dintre noi, nu este, nu a fost și nu va fi o problemă niciodată. Poate că sună a clișeu că vârsta este doar un număr, dar iubirea este cea care ne leagă.
Ne puteți împărtăși cum au fost începuturile relației voastre? Cum vi le amintiți, acum, după un deceniu?
Începutul relației noastre a fost foarte interesant, ne-am cunoscut așa cum suntem noi, ne-am mutat împreună deja la câteva zile de când, oficial, am început relația, dar, în același timp, ne ascundeam de ochii lumii. Proprietarii restaurantului unde lucram eu erau prieteni cu Cristina și nu știam ce părere și-ar fi făcut dacă noi ne-am fi afișat împreună, în perioada respectivă. Așa că ea era pentru mine ,,Fructul Interzis și ne furam câte un pupic, pe ascuns, pe terasă sau în spatele bucătăriei. Dar, înainte să ajungem la asta, am avut două luni în care vorbeam foarte mult pe Facebook, prin mesaje, momente în care ne împărtășeam toate gândurile și vorbeam despre orice. Abia după două luni mi-a dat și numărul de telefon.
Cristina: Încă îmi reproșează că i-am dat numărul de telefon abia după două luni. (zâmbește) Dar cred că ne-a prins foarte bine perioada de la început, când vorbeam foarte mult, ne scriam scrisori virtuale… A fost o perioadă romantică, în care ne-am cunoscut mai bine. Abia după ce i-am dat numărul de telefon am început să ieșim. Râdeam mult împreună și la fel suntem și astăzi.
Aici aș vrea să o întreb și pe Cristina, să vedem dacă aveți aceeași versiune, hahaha! Și să ne spui, Cristina, și cum a reușit el să te cucerească…
Cum m-a cucerit Florin? Prima oară, prin mâncarea lui. Am ajuns pe terasa restaurantului în care lucra și am cerut o porție de melci, pe care i-am devorat, efectiv. Nu mâncasem ceva atât de gustos nici chiar în Franța. Eram cu managerul restaurantului la masă, iar lui îi adusese niște paste carbonara. Bineînțeles că am gustat și din farfuria lui. Apoi, a venit la masă, mi-a zâmbit și m-a întrebat dacă mi-a plăcut mâncarea. L-am felicitat și cred că atunci s-a oprit puțin lumea în loc. În cele două luni, în care nu i-am dat numărul de telefon, era atât de perseverent în a mă scoate la o cină, dar într-un mod atât de simpatic și de smart! Asta m-a cucerit la el! Și faptul că era mereu efervescent și vesel, mai puțin dimineața, când era mut până la a doua cafea. (zâmbește)
Foto: DANA TUDORAN ȘI MARIUS CHIŢU
Urmărește-ne pe 
