Vicepremierul bling-bling! Raluca Turcan, mâna dreaptă a lui Ludovic Orban, a investit o avere în aspectul său fizic

 Oana Popoiag
.
Raluca ȚurcanRaluca Țurcan

Cu aproape 20 de ani de experiență în politică, Raluca Turcan este acum vicepremierul României. Una dintre cele mai elegante femei din Guvern, aceasta nu se zgârcește când vine vorba de ținute impecabile. De-a lungul timpului, mai mulți medici esteticieni au vorbit despre o serie de intervenții pe care vicepremierul le-ar fi făcut la față.

Un nume cunoscut până acum în mod special în politică, Raluca turcan, actualul vicepremier al Guvernului Orban, va ajunge cu siguranță cunoscută și în lumea mondenă. Cu o experiență de aproape 20 de ani în politică, din 2004, de când a ajuns în Parlament, Raluca Turcan a dezvoltat o aplecare către modă, regândindu-și garderoba cu piese elegante și, cu siguranță, costisitoare.

Cine este Raluca Turcan, noul vicepremier al României

De asemenea, mulți cred că aceasta ar fi adus modificări vizibile și la nivelul chipului, printr-o serie de intervenții estetice, mai mult sau mai puțin invazive. Cert este că aspectul său fizic s-a schimbat simțitor de la începutul anilor 2000 și până acum, vicepremierul rafinându-și stilul vestimentar și trecând de la un look simplu la unul sofisticat și de la culoare de păr care nu sărea în ochi la un blond platinat.

Raluca Turcan poartă adesea ținute colorate sau animal print și a adoptat moda lansată de Paris Hilton, aceea de a-și plimba cățelul în geantă.

Raluca Turcan nu a neglijat, totuși, studiile și cariera. Născută în Botoșani, în 1976, aceasta a urmat studiile la Moscova, a făcut o serie de specializări în SUA, are o diplomă în economie la ASE, precum și un Master la SNSPA. Vicepremierul României este căsătorit cu fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, cu care are un copil.

Foto: Hepta, Libertatea

Citește și:

Trecutul traumatizant al Nicoletei Luciu. Tatăl alcoolic și agresiv i-a marcat copilăria. Bruneta a început să muncească de la 15 ani

Defectul din naștere pe care nu l-a observat nimeni la chipul Laurei Cosoi. Vedeta a recunoscut: 'Am o asimetrie la…'

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton