Valentina Pelinel nu are BAC-ul. Motivul pentru care a renunțat la studii este unul dureros. Iată detaliile!

.

Valentina Pelinel este acum o femeie care are tot ce își dorește: faimă, bani, trei copii și o poveste de dragoste cu controversatul Cristi Borcea. Bani a început să câștige încă din adolescență, când și-a început cariera de model la 15 ani. Provenind dintr-o familie săracă, celebra blondă a abandonat școala pentru a fi manechin, astfel că nu a dat niciodată BAC-ul.


Valentina Pelinel și-a început foarte devreme cariera de model, la 15 ani câștigând Top Model România. Ulterior, a avut norocul să prindă contracte în străinătate și astfel a avut ocazia să emigreze în America, unde a cunoscut succesul și a câștigat bani frumoși ca model până s-a reîntors în România.

Vedeta nu s-a ferit, însă, niciodată să recunoască că nu a terminat studiile și că sărăcia a împins-o să renunțe la școală. La 15 ani a trecut printr-o perioadă extrem de grea, când și-a pierdut tatăl și, împreună cu mama sa, au rămas într-o sărăcie lucie. În același ani a venit, însă, și norocul, sub forma carierei de model, grație căreia a început să câștige bani. Așa se face că vedeta a fost nevoită să renunțe la școală pentru a se putea întreține.


Am fost un copil sărac, tatăl meu a murit când eu aveam o vârstă fragedă, aveam 15 ani. Câteva luni mai târziu, eu eram deja în toate ziarele și revistele deoarece câștigasem Top Model România. Am rĂmas cu mama într-o perioadă  foarte dificilă. Noi am mâncat ani la rând pâine cu unt, prăjită pe un reșou rupt. Zile la rând, și mămăligă. Dar nu-i nicio problemă pentru că asta m-a călit‘, declara în urmă cu câțiva ani Valentina Pelinel pentru videoblogulmireselor.ro.


De ce a renunțat Valentina Pelinel la școală în clasa a X-a

Anii au trecut, Valentina a emigrat în America unde a făcut bani frumoși din cariera de model și iată că de atunci nu a mai avut probleme financiare. Din contră, duce acum o viață lipsită de griji, alături de copiii pe care îi are cu Cristi Bocea, Milan (3 ani) și cele două fetițe gemene venite pe lume în luna martie a acestui an. Totuși, fostul manechin nu ascunde faptul că nu și-a finalizat studiile .

În școală nu eram bună la matematică, dar mă descurcam la română. Vreau să lămuresc și chestia asta cu Bac-ul. Am intrat la Sava cu 9.40. Eram singura dintre elevii buni care nu și-a permis să facă meditații. Am plecat din țară pentru că muream de foame și nu-mi pare rău că am făcut-o. Așa am prins trenul ăsta. E adevărat că nu m-am întors să dau Bac-ul și mi-o asum‘, a mărturisit Valentina pentru evz.ro la un moment dat.