Tora Vasilescu, interviu emoționant la 70 de ani. Ce relație are cu cei trei frați: „Sora mea a avut o boală foarte gravă”

 Mirea Roxana
.

Tora Vasilescu este una dintre cele mai apreciate și respectate actrițe de la noi. Aceasta are o carieră de peste 45 de ani și a jucat în filme, seriale și spectacole de teatru. În prezent, locuiește în Buftea și spune că și-a pregătit din timp bătrânețea. De asemenea, actrița, în vârstă de 70 de ani, a vorbit și despre relația pe care o are cu cei trei frați ai ei.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Tora Vasilescu are trei frați. Mama ei a fost căsătorită de trei ori, dar actrița a mărturisit că nu face nicio diferență între frații ei, înțelegându-se cu toți foarte bine.

„Frații gemeni sunt dintr-o altă căsătorie a mamei, diferența fiind de 22 de ani dintre noi, și încă o surioară, cu diferență de 11 ani între noi. Tot dintr-o altă căsătorie a mamei. Mama mea a avut trei căsătorii. Dar frații sunt frați și ne ajutăm, bineînțeles, pînă la urmă. Nici nu m-am gândit la vreo diferență. Ei sunt în București, chiar în urmă cu o lună ne-am văzut la ziua onomastică a cumnatului meu. Ne vedem, dar ne e puțin teamă cu noul val.

225212_203013806402779_4073387_n225212_203013806402779_4073387_n

Ei umblă în societate, lucrează, sunt mult mai tineri, eu sunt mai fragilă, conform vârstei. Sora mea a avut o boală foarte gravă, moștenită pe linie paternă. Am mers la toți doctorii împreună, am strîns bani din serialele în care jucam ca să mergem în Brazilia, pentru că medicină clasică nu prea are soluții pentru ea, fiind sub tratament cu cortizon și scăzindu-i imunitatea. Iar soții mamei, unul a murit pe stradă din cauza unui infarct, altul, de cancer', a mărturisit Tora Vasilescu pentru click.ro.

Citește și: Emily Burghelea s-a măritat în secret.Primele imagini de la cununia civilă

Citește și: Rosemarry, eliminată de la Puterea Dragostei:„Bătaia, înjurăturile și falsitatea sunt la cote maxime'

Citește și: Marina Almășan a avut COVID-19:„A început cu o durere de coloană. M-am dus la Matei Balș'

Citește și: Din ce trăiește George Nicolescu, la 71 de ani, după ce spectacolele s-au suspendat:„Nu îmi este frică nici de moarte…'

Tora Vasilescu are casă la Buftea

Tora Vasilescu locuiește la Buftea, la casă. Actrița spune că și-a pregătit bătrânețea din timp.

„Am avut intuiție să-mi pregătesc din plin bătrânețea, să spunem. Cuvântul acesta l-am acceptat cu drag, pentru că e în ordinea firească și nu toată lumea are chiar oportunitatea de a prinde anii aceștia. Și sunt încă multe lucruri de experimentat, să spunem mai mult spre interior decât spre exterior. Însemnând voiaje și alte lucruri. Așa că să spunem că acest locșor pentru mine e Românica mea și îmi dă bucuria pământului, a naturii, a întoarcerii la natură, la comunicarea cu ea, cu Creatorul, cu ce vrem', a mai mărturisit actrița pentru sursa citată anterior.

Tora Vasilescu, împotriva operațiilor estetice

Tora Vasilescu este total împotriva operațiilor estetice și spune că nu și-a făcut niciodată intervenții de acest gen din cauza consecințelor pe termen lung.

N-aș vrea să apelez la operațiile astea estetice. Să întru în aura feței, se modifică totul. Mă uit cu tristețe la televizor, e o modă acum a tinerilor să-și implanteze grăsime în pomeți, care mai târziu cade spre gură, arată fetele umflate, aproape că trebuie să-și facă poză la buletin, că nu le mai recunoști. Și nimeni nu le spune. Domne, eu eram studentă când profesoara mea, Eugenia Popovici, actriță excepțională, cu instinct artistic excepțional, spunea „actrițele de la Teatrul Național” care au făcut operații estetice, niciuna nu a mai fost luată în film.

Deci ecranul și mai ales televizorul, cât sunt de mari acum, amplifică toată fața asta umflată și neadevărată, parcă sunt mutanți. Dar nu are lumea curaj să le spună, poate ar fi un ajutor pentru că devin dependente de aceste operații estetice', a mărturisit Tora Vasilescu.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton