Sandra Izbașa și Răzvan Bănică s-au căsătorit. Primele imagini de la cununie!

.

Nuntă mare în showbiz! Fosta gimnastă Sandra Izbașa s-a căsătorit cu Răzan Bănică, nepotul lui Ștefan Bănică. Cei doi s-au cununat civil, după o relație de un an și au apărut deja primele imagini de la eveniment.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Sandra Izbașa și Răzvan Bănică și-au unit destinele astăzi. Cei doi s-au căsătorit, iar anunțul a fost făcut de Andreea Răducan, apropiată a cuplului. Cum Sandra a prins buchetul de mireasă la nunta prietenei sale, destinul și-a spus cuvântul, după respectarea unei vechi tradiții.


„Chiar nu putem spune că tradițiile nu poartă și ele o urmă de adevăr. Cine a prins buchetul? Cine se căsătorește astăzi? Să fie cu iubire, Sandra Izbașa și Răzvan Bănică!', a transmis Andreea Răducan, având numai urări de bine pentru colega și prietena ei.


Sandra Izbașa și Răzvan Bănică s-au căsătorit, după o relație de fix un an

În egală măsură, vestea a fost confirmată și de Ana Baniciu, la rândul ei prietenă cu mireasa. Mai mult, cea care anunțase că este ptegătită să fie nașa cuplului, a postat pe rețelele de socializare imagini video de la cununie.

Așa s-a putut observa că Sandra și Răzvan au organizat o ceremonie în aer liber. Decorul a fost unul elegant, florile albe fiind element de bază în decor.

Sandra Izbașa a purtat o rochie cu bretele, de culoarea untului, în timp ce Răzvan Bănică a ales un costum de culoarea oului de rață.


Citește și: Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit religios!Primele imagini de la nuntă

Citește și: Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu s-au căsătorit religios!Primele imagini de la nuntă

Citește și: Ana Baniciu, nașa de cununie pentru Sandra Izbașa și Răzvan Bănică.Primele declarații

Citește și: Sandra Izbașa se iubește cu nepotul lui Ștefan Bănică.Primele imagini cel mai nou cuplu din showbiz


Cum a fost cerută în căsătorie Sandra Izbașa

Sandra Izbașa a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei, Răzvan, chiar în ziua de Crăciun. A îngenunchiat în fața bradului și i-a oferit inelul și întreg momentul a fost imortalizat în fotografii. Extrem de emoționată și fericită, Sandra Izbașa a spus „da’ din tot sufletul.


Pentru vedetă a fost cel mai frumos cadou posibil, după cum chiar ea spunea.

„DA !’ Cel mai special Crăciun ! Am primit cel mai minunat cadou pe care și-l poate dori o femeie vreodată ! Încă de mici, cu toate visăm și ne proiectăm momentul în care prințul descalecă de pe calul său alb și ne mărturisește iubire veșnică ! Prințul meu a făcut-o în dimineața de Crăciun, cu multă emoție, candoare, curaj și umor, într-un moment în care îmi doream enorm, însă nu îndrăzneam să îmi imaginez că ar putea fi posibil ! Îți mulțumesc pentru că exiști, dar mai ales pentru că de acum, vom exista împreună pentru totdeauna! Te ador infinit!’, a scris Sandra Izbașa pe rețelele de socializare, după ce a fost cerută în căsătorie.


Între cei doi este o diferență de vârstă de doi ani, ea având 30, iar el 28 de ani. Răzvan Bănică este nepotul lui Ștefan Bănică și este actor al Teatrului Nottara din București, dar cochetează și cu muzica.

Sursa foto: Facebook