România nu s-a calificat în finala Eurovision 2021. Roxen a participat cu piesa Amnesia

.

Marți seară a avut loc prima semifinală de la Eurovision 2021, unde România nu s-a calificat pentru finala de la Rotterdam de pe 22 mai. Roxen a fost reprezentata României la Eurovision și a interpretat piesa Amnesia.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Roxen a reprezentat România la Eurovision 2021 cu piesa Amnesia, însă din păcate țara noastră nu s-a calificat în finala de la Rotterdam care va avea loc sâmbătă, 22 mai. Din păcate, tânăra artistă s-a clasat pe locul 13, astfel că România nu a făcut parte din top 10 țări care vor participa la Eurovision 2021.


Cele 15 țări cu care România a concurat marți pentru intrarea în marea finală au fost: Australia, Azerbaidjan, Belgia, Croația, Cipru, Irlanda, Israel, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Norvegia, Rusia, Slovenia, Suedia și Ucraina.


„Prima țară care câștigă un loc în marea finală e Norvegia. A doua finalistă este Israel. A treia țară este Rusia. A patra finalistă este Azerbaijan. A cincea țară e Malta. A șasea finalistă este Lituania. A șaptea finalistă este Cipru. A opta finalistă este Suedia. A noua finalistă este Belgia. A zecea finalistă e Ucraina’, au anunțat prezentatorii semifinalei de seara trecută.

Fanii din cele 16 ţări repartizate în a doua semifinală şi cei din Regatul Țărilor de Jos, Germania şi Italia au decis, alături de juriile de specialitate, cine va merge în marea finală. Voturile primite de la publicul din străinătate au contat în proporţie de 50%, restul de 50% fiind decizia juriilor din fiecare ţară. Conform regulamentului Eurovision, românii de acasă nu au avut dreptul să voteze pentru reprezentanta țării noastre.


Citește și: Roxen, reprezentanta României la Eurovision, despre lupta cu depresia: „Uneori, stau singură, respir adânc…'/ INTERVIU

Citește și: Roxen vorbește în premieră despre fostul iubit agresiv: „O relație toxică, m-am speriat'/ EXCLUSIV

Citește și: Îl mai ții minte pe Ovi, care a cântat cu Paula Seling la Eurovision? Cum arată și cu ce se ocupă acum

Citește și: Îl mai ții minte pe Alex Florea, reprezentantul României la Eurovision 2017? „Acum lucrez ca faianțar’


Roxen a reprezentat România la Eurovision 2021 cu piesa Amnesia

La doar 21 de ani, Roxen are un timbru vocal aparte, însă performanța de seara trecută la Eurovision 2021 nu a ajutat-o să meargă mai departe în marea finală.

‘Cred mai degrabă, că a fost despre lipsa de experienţă. Dacă ne uităm la ţările calificate în finala de sâmbătă, vom descoperi de la seniorii Hooverphonic din Belgia, care au treizeci şi ceva de ani de activitate, până la nume cu notorietate. La noi cred că asta a contat mult, lipsa nu neapărat de spectacole în picioare, cât mai degrabă … cred că în seara asta a fost altceva mai important. Eurovision Song Contest este despre o mare petrecere, despre bucuria de a te întoarce împreună cu oamenii, şi s-a văzut în sală. Da, e ciudat şi greu de comentat (…) iar ‘Amnesia este despre faptul că atunci când îţi este greu, trebuie să strigi după ajutor, de aceea şi refrenul ‘Not alone, not alone. Eu aş pune mai degrabă pe lipsa de experienţă a lui Roxen’, a declarat Liana Stancium, şefa Delegaţiei României la Eurovision.


‘Putem să găsim scuze. Da, într-adevăr am stat trei zile într-o cameră de hotel, n-am putut ieşi. Într-adevăr, e complicat într-o ţară pe care nu o cunoşti, în nişte condiţii care nu sunt cele mai bune, e complicat să faci lucruri extraordinare. N-aş vrea să încep să scuz pe cineva. Din fiecare înfrângere învăţăm, şi cred că este o lecţie’, a afirmat şefa Delegaţiei României la Eurovision. ‘Ne vom întoarce acasă cu fruntea sus pentru că nu am făcut decât să ne reprezentăm ţara cum am ştiut noi mai bine’, a mai adăugat Liana Stanciu.

FOTO: Instagram