A murit actorul Robert Downey Sr. De ce boală suferea

.

Veste tristă în lumea cinematografiei! A murit actorul și regizorul Robert Downey Sr., tatăl lui Robert Downey Jr. Anunțul trist a fost făcut chiar de fiul său pe una dintre rețelele de socializare.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Robert Downey Sr. a murit joi, 7 iulie, în New York, la vârsta de 85 de ani. Actorul american a murit în somn, în casa sa, așa cum fiul său a anunțat printr-un mesaj postat pe una dintre rețelele de socializare. „Noaptea trecută, tata a murit liniștit în somn, după ani de luptă cu Parkinson… a fost un adevărat cineast și a rămas remarcabil de optimist… Potrivit calculelor mamei vitrege, au avut o căsnicie fericită timp de peste 2000 de ani. Rosemary Rogers-Downey, ești o sfântă, iar gândurile și rugăciunile noastre sunt cu tine’, a scris Robert Downey Jr.


Robert Downey Sr. a fost căsătorit de trei ori: între anii 1962 şi 1982, cu Elsie Ann Ford, în 1991 – 1994, cu Laura Ernst. Primul dintre aceste mariaje s-a încheiat cu divorţ, iar al doilea, cu moartea lui Ernst. În 1998, s-a căsătorit cu scriitoarea Rosemary Rogers. El a avut doi copii cu Ford, pe actorul Robert Downey Jr. şi pe Allyson Downey.


Citește și: Ce a răspuns Irinel Columbeanu la întrebarea dacă o mai iubește pe Monica: „Nimic nu e întâmplător’

Citește și: O mai ții minte pe Violeta Ivu, fata cu pelerină de la Big Brother?Cum arată și cu ce se ocupă la 42 de ani

Citește și: Cum a fost cerută Alexandra Stan în căsătorie: „Am spus DA imediat’/ EXCLUSIV

Citește și: Cum se îmbracă Andreea Esca, de fapt, la Știrile PRO TV. S-a pozat și a arătat ce poartă de la brâu în jos

Cine a fost Robert Downey Sr


Robert Downey Sr., pe numele adevărat Robert John Elias Jr., a fost actor, care s-a născut la data de 24.06.1935, în New York City. Downey a fost fiul lui Elizabeth (McLoughlin), un model, și Robert Elias, care a lucrat în managementul hotelier.


Putney Swope -1969 a fost primul film regizat de Downey pentru a câștiga popularitate, o satiră devastatoare a Madison Avenue. Filmul a fost printre primele 10 în topul din New York Magazine. Robert Downey Sr. a înflorit în lumea filmului laissez-faire din anii 1970, cu filme ireverente ca Pound -1970, unde oamenii caută câini care așteaptă să fie adoptați.

În acest timp a lucrat la proiecte pentru Joseph Papp și Teatrul Public din New York, alegând piesa „Sticks and Bones’ a lui David Rabe pentru CBS, Sticks and Bones -1973. Simțul umorului ce îl caracterizează pe Downey este, de asemenea, evident în Moment de moment –1975 și Hugo Pool – 1997 (premieră mondială la Festivalul Sundance din 1997), un film care examinează o zi din viața unei piscine din Hollywood. Rittenhouse Square -2005 a fost prezentat la Festivalul de Film de la Galway și a doua colaborare cu Max L. Raab. El a apărut în filmele: Nopți fierbinți -1997, Magnolia -1999, O altă șansă -2000.


A apărut de două ori în programul The Tonight Show, cu Johnny Carson -1962, The Dick Cavett Show -1968, Angelika -1997, și în alte nenumărate emisiuni de televiziune și radio.

Robert Downey Sr. a murit la vârsta de 85 de ani, în somn.

FOTO: profimedia