Răzvan Fodor, despre cele mai grele momente trăite alături de Sorin Bontea: "Amândoi eram pe marginea prăpastiei"/ EXCLUSIV

.

Pe Răzvan Fodor și Sorin Bontea îi leagă o prietenie de zece ani, însă participarea la Asia Express i-a apropiat și mai tare. Au trăit momente unice, în care s-au sprijinit reciproc la greu, iar acum prietenia lor pare indestructibilă. Despre cele mai grele și emoționante momente pe care le-a trăit alături de chef Sorin Bontea și care le-au întărit prietenia ne-a vorbit pe larg Răzvan Fodor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

„Asia Express ți-a adus nu doar un imens capital de popularitate, ci și o prietenie pe viață… Relația dintre tine și Sorin Bontea s-a sudat și mai mult acolo. S-a schimbat ceva de când v-ați întors?


Cu Sorin mă lega o prietenie de zece ani, atunci ne-am cunoscut prima oară și am lucrat trei sezoane la „Masterchef. Am ținut legătura apoi, nu să ne facem vacanțe împreună, dar mereu am vorbit. Faptul că în „Asia Express am stat împreună 57 de zile, că zi de zi trebuia să ne descurcăm, să supraviețuim, să înaintăm, să ne ducem unul altuia nervii și frustrările, iar seara să ne băgăm amândoi în același pat și să încercăm să adormim cât mai repede pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt a legat între mine și Sorin ceva mai presus de prietenie! E un camarad, un frate mai mare!


Răzvan Fodor: „Sorin Bontea e un frate mai mare’

Când el era jos, eu încercam să îl ridic, când eu eram cu nervii la pământ mereu îmi spunea o vorbă părintească, mereu a știut cum să mă ia și cum să mă ridice în momentele în care eram foarte demotivat. Nu s-a
schimbat absolut nimic, ne auzim săptămânal la telefon, de când suntem și colegi de trust am avut tot felul de proiecte împreună. A fost o experiență din care cu siguranță am câștigat un prieten pe viață și un frate mai mare pe care nu l-am avut până acum.

Răzvan Fodor: „Au fost multe momente dificile și emoționante’

Tu și Sorin ați traversat împreună, atunci, vreun moment atât de dificil
sau emoționant, încât n-ai îndrăznit să-l povestești nimănui până acum?


Au fost multe momente dificile și emoționante, am îndrăznit să le povestesc. Unul dintre ele s-a și văzut la televizor, atunci când am primit niște scrisori de la familie. Am bâzâit amândoi timp de două
minute. Acelea au fost filmate și difuzate, dar ce s-a întâmplat apoi, în acea seară, a fost că ne-am băgat în pat și au urmat două ore de povești și de plâns.

Ne-a fost foarte greu, au fost și alte momente dificile despre care am tot vorbit, dar nici nu îmi vine să intru în detalii… Despre ce să vorbesc, despre bubele pe care le-am făcut de la nespălat? Doamne ferește, ar fi o carte de scris din ce am pățit acolo.


Citește și: După ce au câștigat Asia Express, Răzvan Fodor și Sorin Bontea au dezvăluit ce se întâmplă în spatele camerelor.Detaliile care nu se vor vedea niciodată la TV

Citește și: Răzvan Fodor și Sorin Bontea au legat o prietenie pe viață, după experiența de la Asia Express.Mesajul emoționant pe care i l-a transmis Răzvan lui Sorin, după ce au ajuns în finală

Citește și: Florin Salam se însoară cu Roxana Dobre în Dubai.Când are loc nunta

Citește și: Jador suferă enorm după Georgiana, dar nu mai vrea să se împace cu ea!„O iubesc nespus, dar…’


Răzvan Fodor: „I-am spus că plec și eu odată cu el’

Un moment emoționant a fost într-o seară când ne-am băgat amândoi în pat, eram într-o zonă în care erau țânțari care transmit febra Dengue, era imediat după un taifun. Eram băgați în saci de dormit care rezistă până la -5 grade Celsius, iar afară erau 30, îți dai seama că eram uzi fleașcă. Eu m-am trezit transpirat după două ore, iar Sorin ieșise din cotețul în care eram, stătea afară și mi-a zis că de două ore stă și se gândește că el nu mai duce și că ar vrea să plece acasă.


M-am așezat lângă el și am vorbit despre asta, l-am asigurat că, dacă vrea să facă asta, plec și eu odată cu el și, dintr-o discuție pesimistă, am concluzionat după încă vreo oră că trebuie să dormim și să încercăm a doua zi să tragem tare ca să ne salvăm. A doua zi a funcționat totul ca la carte și am luat și prima noastră imunitate, așa că am avut două zile de lux și barosăneală, am dormit pe cinste, am mâncat și ne-am hidratat așa cum trebuie, ca să luăm din nou competiția în piept. Dar acela a fost un moment emoționant, discuția între doi oameni care erau pe marginea prăpastiei atât fizic, cât și psihic.


Răzvan Fodor: „Uneori scot pe gură mai mult decât ar trebui’

Spre final, nu puteam să scap ocazia de a te întreba care crezi că este cel mai mare defect al tău. Nu mă deranjează nici dacă enumeri mai multe, că prea pari perfect, hahaha!


Defecte am mai multe, dar cel mai deranjant e că sunt foarte extrovertit și uneori scot pe gură mai mult decât ar trebui. Sunt foarte pe față, îți spun lucrurile fără să mă cenzurez, iar treaba asta, pe alocuri, deranjează. Acesta ar fi un defect care arde și ar trebui să schimb ceva, dar nu pot, îmi place să vorbesc, să povestesc, să nu las liniște în jurul meu atunci când sunt într-o conversație.

Sursa foto: Facebook