Rareș Năstase de la "România, te iubesc" a lucrat, în vremea pandemiei, chiar și de ziua lui: "Tind să cred că exagerez cu folosirea dezinfectantului pentru mâini. Mă cam îngijorează ideea unei infectări"/ INTERVIU

 Cica Cristina
.

Rareș Năstase de la „România, te iubesc” nu s-a abătut de la regulile impuse de autorități pe timp de pandemie, chiar dacă a mers în tot acest timp la muncă. Nu doar că a respectat normele, ci chiar a avut momente când a exagerat, chiar el mărturisind că se teme de infectarea cu noul coronavirus și de o posibilă spitalizare. Petrece cât mai mult timp acasă, cu familia în izolare și își ia toate măsurile pentru a se proteja de virus!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Rares-Nastase-1Rares-Nastase-1

Trăim vremuri grele, cu toții avem multe semne de întrebare și trebuie să facem față unor schimbări drastice în viața noastră. Cum ai reușit tu să te adaptezi noilor reguli de trai'?

Sunt o persoană foarte activă. Așa că încerc și în această perioadă să îmi ocup timpul, în permanență, cu câte ceva. Citesc, mă joc cu copiii mei și pe consola de gaming, mă uit la filme, seriale și documentare, urmăresc presa internațională. Ce ne-am fi făcut acum 20 de ani, fără tehnologie…  

Citește și: Lavinia Petrea evită ieșirile în oraș și merge doar la muncă, în timpul carantinei:”Mă simt pregătită să trăiesc și așa” / INTERVIU

Din păcate, nu ai privilegiul de a lucra de acasă. Cum a fost ultima perioadă la muncă pentru tine? Cât de mult s-a schimbat totul?

Am luat foarte în serios impunerile și măsurile cerute de autorități. M-am izolat împreună cu familia, locuiesc la bloc și am ieșit doar de vreo 4 sau 5 ori, într-o lună de zile, și atunci la cumpărături scurte, pe lângă casă. Am văzut un avantaj în mersul la serviciu, cu turele alternative de câte 2 săptămâni, cu 2 de izolare. La știri, unde este toată echipa România, te iubesc! acum, ești conectat la pulsul societății, plus că am relaționat cu jumătate dintre colegi. De ziua mea, pe 23 aprilie, am lucrat. Și m-a bucurat tare mult. Am fost și acasă, cu familia, dar și cu colegii, familia de la Știrile PROTV. Evident că dacă nu aș fi lucrat deloc și eram doar acasă, mi-ar fi fost mai greu să trec prin perioada de izolare.  

Citește și: Andreea Marinescu, la datorie și în vremea coronavirusului: „Trăiam într-un breaking news permanent și mă consuma teribil. Până când copilul mi-a aruncat telefonul” / INTERVIU

Rareș Năstase: „În spital ești mai expus”

Ce măsuri îți iei pentru a te proteja de virus?

Masca în spații interioare, distanța păstrată față de ceilalți când ies în comunitate. Iar când merg la serviciu tind să cred că exagerez în folosirea dezinfectantului pentru mâini, pe care îl avem pe toate mesele, în toate încăperile în care muncim. Mă cam îngijorează ideea unei infectări, urmată de spitalizare. În spital ești mai expus și cred că cel mai important este să fim conștienți și să respectăm toate măsurile pentru a nu ne infecta.

Citește și: Ramona Păuleanu s-a obișnuit greu cu perioada de carantină:”Am fost tristă de ziua mea. Munca a rămas singura oază de normalitate”. Cum se dezinfectează la job / INTERVIU

Alături de cine îți petreci timpul în care stai acasă și pe cine ți-ai mai dori în preajmă?

Acasă sunt cu soția și cei doi copii. Și m-a surprins plăcut să văd că la colegiul unde sunt fiul și fiica mea, școala online chiar funcționează, deși eram sceptic la început. Au lecții și teme, iar profesorii chiar țin orele în spațiul virtual. Cu părinți, fini și prieteni vorbim la telefon și prin videocall, dar vreau și abia aștept să îi văd în carne și oase, să-i strâng în brațe, să râdem împreună.

Citește și: Diana Enache respectă toate regulile, chiar dacă merge la muncă în pandemie: „Când mă întorc acasă pun la spălat toate hainele pe care le-am purtat în ziua respectivă”/ INTERVIU

Ai fost nevoit să-ți anulezi vreo vacanță din pricina coronavirusului? Sau să pui vreun proiect pe pauză… în plan profesional sau personal?

Înainte de ziua mea ar fi trebuit să fim în Italia, la Bari, cu soția și copiii. Încă din decembrie anul trecut, înainte de criza pandemică, aveam rezervat și plătit parțial un sejur în familie,  patru zile, cu programul deja stabilit în trei destinații pe care urma să le vedem. Am reprogramat pentru când s-o putea.

Rareș Năstase: „Cred că toți învățăm să prețuim mai mult ce ne lipsește”

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în ultimele două luni?

Cred că toți învățăm să prețuim mai mult ce ne lipsește, adică toate acele lucruri pe care le luăm de-a gata. O ieșire cu prietenii, o vizită la părinți, mersul la film, la teatru. Îi apreciez enorm pe toți cei care s-au implicat activ să ajute în această perioadă. Sunt multe inițiative, oamenii s-au mobilizat, chiar dacă unii trec printr-o situație grea, economic. Și, totuși, există sprijin pentru spitale, pentru medici, pentru persoanele în nevoie. Oameni faini îmi sunt inspirație și mă motivează să cred că așa #NeFacemBine. I-am apreciat mult pe toți cei care au înțeles că trebuie să ne protejăm cu adevărat, să limităm ieșirile, iar dacă au părăsit domiciliul, cu diverse justificări, au păstrat discreția în privința asta. Fără postări și ieșiri publice în mediul online despre evadare. E mai ușor să treci peste aceste zile când vezi că mulți alții respectă regulile și au rămas totuși izolati, la ei acasă. Le multumesc, așa cum le mulțumesc și celor care au lucrat și au fost în linia întâi, de la personalul din unitățile medicale și farmacii, până la cei care au asigurat ordinea și curățenia prin orașe.    

Sursa foto: PR, Facebook

Citește și: Corina Caragea, la datorie în plină pandemie! Cum se protejează de coronavirus, la job și acasă:”Păstrez distanța și dezinfectez cât de mult pot”. Vedeta și-a descoperit o nouă pasiune, în izolare! INTERVIU

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton