Ramona Gabor a povestit ce implică perioada de carantină în Dubai. Ce reguli stricte trebuie să respecte: ”Trebuie să aplicăm online pentru un permis, ca să ieşim din casă”

.

De ani buni, Ramona Gabor locuiește în Dubai, acolo unde lucrează pentru o agenție de modelling. Vedeta a rămas izolată în Emirate și a spus care sunt restricțiile de acolo.

Coronavirus s-a răspândit pe tot Globul, iar fiecare țară a luat măsuri pentru a încetini răspândirea acestuia. Ramona Gabor a rămas în Dubai, unde resctricțiile sunt precum cele din România.


Sora Monicăi Gabor nu iese din casă decât dacă are nevoie de ceva de la supermarket sau de la farmacie. Ramona Gabor plănuia să vină în România de Paște, însă nu a mai putut face asta din cauza pandemiei de coronavirus.

Vedeta a povestit cum procedează atunci când este nevoită să iasă din casă.

‘În Dubai trebuie să aplicăm online pentru un permis, ca să ieşim din casă şi, în general, confirmarea îţi vine într-un mesaj pe telefon după 15 minute. Avem voie să ieşim doar în caz de urgenţă (mâncare, spital şi farmacie), ca în România. Din păcate, acest virus ne-a dat tuturor viaţa peste cap însă trebuie să menţinem o atitudine pozitivă. Să sperăm că în curând ne vom reîntoarce la vieţile noastre’, a declarat Ramona Gabor pentru Click!.


Deși este departe de familie, vedeta ține legătura prin telefon cu tatăl ei, dar și cu surorile sale. Ramona Gabor s-a mutat de ani buni în Dubai, unde este model la o agenție de top. În această perioadă, activitatea agențiilor a fost suspendată și este nevoită să stea în autoizolare.

Citește și: Andreea Bălan și George Burcea au depus actele de divorț. Nu mai există nicio șansă de împăcare: ‘Îi puteți spune fostul soț’

FOTO: Facebook