Ce face Radu Palaniță și cu ce se ocupă după ce a câștigat Românii au talent: "Nu voi renunța niciodată, îmi place foarte mult ceea ce fac". Cât de mult i s-a schimbat viața / EXCLUSIV

.

Este un model pentru toți cei care au un vis. El e dovada vie că niciodată nu e prea târziu și că, de multe ori, un șut în fund poate însemna un pas înainte. Radu Palaniță, câștigătorul sezonului 10 „Românii au talent, a primit o șansă unică după ce,  inițial, nu a reușit să întoarcă niciun scaun la „Vocea României. Cum este viața mecanicului auto care a emoționat o țară întreagă și care l-a făcut pe Florin Călinescu să plângă? Surprinzător, una modestă, pentru că așa îi place lui să trăiască!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI

Vorbește-ne despre tine. Oamenii știu  prea  puține  lucruri…  Spune-ne cine este, de fapt, Radu Palaniță?


Sunt un om, în primul rând. Un om cu foarte multe emoții și care a realizat, de câțiva ani, că muzica este o pasiune pe care nu o descoperise la timp. Sunt un om cu o meserie normală, cea de mecanic auto, așa cum știți, o me- serie  pe  care  o  practic  din  tinerețe, care îmi place foarte mult. Sunt un om care se bucură foarte tare de mesajele frumoase pe care le primește și care simte că i s-a dat o șansă imensă, iar acum este momentul în care le poate mulțumi în felul lui celor care au crezut în el.


Citește și: Eugenia Șerban, dezvăluiri dureroase despre cel mai emoționant moment trăit de când a aflat că are cancer:„Atunci mi-am dat seama că mă lupt cu moartea’/ EXCLUSIV

Ne putem da seama că ești perseverent și știi să lupți pentru ceea ce îți
dorești din moment ce nu te-ai lăsat descurajat și ai mers la o altă emisiune
de talente. Crezi că, de fapt, prima experiență a asigurat succesul de acum?
Cât de mult a contat? Sau, pur si simplu, ai crezut atât de tare în vocea ta,
încât nimic altceva nu a contat?


Dacă ar fi să le iau cronologic, a contat foarte mult faptul că oamenii care m-au ascultat la karaoke mi-au spus că simt că transmit un mesaj prin piesele pe care le aleg. Apoi, prietenii mi-au spus că trebuie să fac un nou pas, să am mai multă încredere în mine și în vocea mea. Ulterior, cu experiența de la „Vocea României’, am învățat o nouă lecție. Și am stat pe gânduri cum pot folosi ceea ce am învățat pentru a le demonstra juraților că pot mai mult și că merit șansa aceasta. În final, mi-am găsit încrederea de a urca, iar, pe o scenă atât de importantă, în fața juraților și a publicului.


Citește și: Andreea Bălan, primele imagini de la petrecerea organizată de ziua sa de naștere:„A arătat exact așa cum e viața mea’. Surpriza de proporții de care a avut parte vedeta

Ai cucerit jurații, ai impresionat publicul, este clar că ai talent și o
voce deosebită. Intenționezi să schimbi direcția? Ai fi tentat să faci carieră
în muzică și să renunți la meseria actuală, de mecanic auto?


La meseria mea nu voi renunța niciodată, deoarece îmi place foarte mult ceea ce fac. Dacă lucrurile cu muzica vor merge pe făgașul pe care visez, voi lăsa mecanica pe plan secund și mă voi concentra pe a-mi dezvolta cariera tot mai mult. Clar, îmi doresc să nu se oprească aici… simt că este momentul meu.

Citește și: Whats Up și Alice Badea, apariție de senzație. Ipostaza romantică în care au fost surprinși:„Așa să mă prindă bătrânețea’

Ce schimbări s-au produs în viața ta după terminarea show-ului?


Principiile mele de viață și lucrurile în care cred m-au ajutat să nu mă schimb eu. Merg în fiecare zi la muncă, țin legătura cu familia și prietenii, doar s-au adăugat câteva elemente noi: filmări, interviuri. Chiar și acum, când răspund la aceste întrebări, simt o schimbare. Îmi dau seama că, datorită celor de acasă care au crezut în mine, am ocazia să îmi fac povestea și vocea cunoscute. Și nu pot fi decât extrem de recunoscător.

Citește și: Cine ia averea lui Emil Gabor.Decizia surprinzătoare pe care au luat-o Ramona și Monica, după moartea tatălui lor