Prințesa Charlotte a fost adorabilă în prima ei zi de grădiniță

.

Prințesa Charlotte, în vârstă de doi ani, a mers ieri pentru prima oară la grădiniță. Mama ei, Ducesa de Cambridge, a postat două fotografii cu micuța, care, spre deosebire de fratele ei, Prințul George, părea mult mai relaxată și chiar încântată de noul ei statut de „scolăriță'.

 


Prințul William și Ducesa de Cambridge, Kate Middleton au avut parte ieri de încă un eveniment memorabil în familie – micuța Prințesă Charlotte, în vârstă de doar doi ani, a mers pentru prima oară la grădiniță, la Willcocks Nursery School, din Kensington, instituție la care a fost și Prințul George când era de vârsta surorii sale mai mici.

 

Pe pagina oficială a Palatului Kensington au fost postate două fotografii superbe cu Prințesa Charlotte, alături de următorul comentariu: „Ducele și Ducesa de Cambridge sunt foarte încântați să împartă cu voi aceste fotografii ale Prințesei Charlote, făcute la Palatul Kensington, azi-dimineață. Fotografiile au fost făcute de Ducesă la scurt timp după ce Prințesa Charlotte a plecat, pentru a începe prima ei zi de școală’.


 

Spre deosebire de fratele ei, Prințul George, care a învățat doi ani în aceeași instituție, aflată doar la o jumătate de milă de Palatul Kensington, în fotografii Prințesa Charlotte este mult mai relaxată și pare încântată, chiar nerăbdătoare, să meargă la grădiniță. Micuța, care zâmbește larg în fotografii, este extrem de drăgălașă, dar și foarte elegantă, cu paltonașul ei roșu-burgundy și pantofiori de aceeași culoare, la care a asortat un fular și un rucsăcel roz.

 

Evident, fotografiile au primit mii de aprecieri și, curând, au făcut ocolul internetului, Prințesa Charlotte fiind la fel de îndrăgită ca mama ei. Curând însă, ea va învăța probabil la Battersea, școala unde George începe al doilea trimestru, iar locul ei va fi luat, peste doi ani și ceva, de noua surioară sau noul frățior, pentru că Ducesa de Cambridge urmează să nască în aprilie al treilea copil.

Oana Pantazi

Foto: Hepta, Instagram