Frumoasa prezentatoare a Jurnalului de ştiri Focus, de la Prima Tv, Livia Graur, a petrecut o vacanţă relaxantă în Austria, alături de soţul şi fiica ei. Livia a fost cucerită de farmecul oraşului Salzburg, de arhitectura barocă a Oraşului Vechi şi de bucătăria gurmandă specifică zonei.
Duminică m-am întors din mult aşteptata noastră vacanţă, unde pot spune că am făcut turism cultural şi culinar, asa cum facem noi întotdeauna când călătorim. Am vizitat, într-un timp relativ scurt, cam tot ce ne propusesem. Nu a fost prima oară când am mers în Austria, însă nu am fost niciodată vara, ceea ce a făcut ca totul să pară altceva. Grădinile Mirabell m-au fascinat, fiind cu adevărat mirifice. Este un loc de vizitat musai, pentru nenumăratele specii de flori ornamentale, pentru peisajele relaxante şi pentru artă. Am vizitat fortăreaţa Hohensalzburg şi Domul, m-am dat cu tiroliana în curtea castelului Hellbrum, am luat la pas toate străduţele din Wolfgangsee şi, pentru că iubesc apa, nu am ratat niciun lac sau râu. Recunosc şi că am testat toate specialităţile culinare care mi-au ieşit în cale, chiar dacă asta însemna nişte posibile kilograme în plus. Friptura de vita cu sos de merisoare mi-a creat o mare dependenţă . A fost un sejur perfect, aşa cum mi l-am dorit, alături de cei dragi şi înconjurată de locuri minunate, de multă verdeaţă, aer curat, simplitate şi emotie’, a declarat Livia.