Olimpia Melinte, actrița din VLAD, a făcut transformări majore în casă, din cauza pandemiei: ”Holul este invadat de produse dezinfectante, trecem ca printr-un detector de viruși”/ INTERVIU

Ce faci, Olimpia, cum te găsim după mai bine de o lună de izolare?

Fix înainte de a răspunde la aceste întrebări am terminat masterclass-ul online susținut de actrița Helen Mirren, așa că în clipa asta sunt foarte dornică să vorbesc despre ce am văzut și am învățat și să pun în practică, desigur, tot bagajul de cunoștințe acumulate în câteva zile intense de lucru. Așa că iată un motiv în plus să mă întorc la filmările serialului VLAD. Pot spune că în aceste săptămâni am trăit sub semnul cunoașterii, fie că am citit, am scris sau am testat diferite rețete în bucătărie, totul s-a învârtit în jurul marilor și micilor descoperiri de ordin personal. Dar ușor, ușor începe să se aștearnă dorința de libertate și de relaționare cu prietenii și colegii.

Filmările la VLAD s-au întrerupt pe durata pandemiei de coronavirus. Cum a fost pentru tine trecerea de la o extremă la alta, de la un program uneori infernal de filmări la… pauză totală?

A fost foarte placut și este în continuare. Îmi e dor uneori de agitația de pe set, de zilele și nopțile de filmare, de scenă, de public, de energia debordantă cu care ies seara din teatru, dar am descoperit că viața de acasă poate avea farmecul ei, dacă reușim să ne înconjurăm de lucruri care ne aduc bucurie și să ne respectăm dorințele și plăcerile unii altora. Am ales să privesc optimist perioada asta, să mă bucur de clipele cu ai mei și să încerc pe cât pot să îi susțin pe cei în nevoie, cu o vorbă bună, cu un zâmbet, cu o poveste, așa cum pot mai bine.

La ce ora te trezești dimineața de când ești în carantină? Și cum contrastează rutina de acasă, din vremurile normale, cu rutina de pandemie?

Ne trezim în jurul orei 8.30, Sasha dă alarma, el este ceasul deșteptător al casei în perioada asta și îl ascultăm zi de zi foarte conștiincioși, deși nu suntem foarte matinali, nici eu, nici soțul meu și orice minut în plus de leneveală ne-ar prinde bine, dar asta e, ne conformăm. N-am fost niciodată o persoană cu tabieturi, cel puțin până acum…de când am dezvoltat o pasiune pentru plantele de interior și fiecare dimineață mi-o încep udând florile, pun muzică și mă ocup de ele, apoi pregătim micul dejun și intrăm în realitatea de zi cu zi. Dar acest început de zi, cu calm, în tihnă, îmi prinde foarte bine și cred că o să-mi lipsească atunci când lucrurile or să revină la normal. Cred că această nouă activitate, pe care o fac foarte minuțios, vine din dorul de parcuri, de păduri, de munte, iar asta e singura formă prin care mă pot apropia de natură în momentul de față. Și mai fac ceva, sunt foarte atentă cu spațiul în care îmi desfășor activitățile. Dacă înainte casa era mai degrabă un hotel din care plecam dimineața și mă întorceam seara și nu simțeam la fel de acută dorința de ordine și de calm ca acum, acum simt că felul în care sunt aranjate lucrurile din jurul meu și simplitatea lor îmi aduce prospețime și face ca ziua să înceapă într-o lumină pozitivă.

Cât de ‘dure’ sunt măsurile de protecție pe care le iei pentru a te apăra de pericolul virusului? Ai dezvoltat vreo obsesie?

La intrarea în casă, holul nostru este invadat de produse dezinfectante, intrăm în casa și trecem ca printr-un detector de viruși, încălțămintea, hainele, alimentele, totul este spălat sau dezinfectat. Obsesia cred că am dezvoltat-o cu produsele pe care le cumpărăm de la magazin, pentru că spăl cu apă și săpun, foarte temeinic tot ce intră în casă și urmează să fie depozitat în frigider sau prin casă și nu ies niciodată afară fără mască și mănuși!

Care e primul lucru pe care ți-ai pus în cap să-l faci imediat ce se relaxează măsurile de restricție, după 15 mai?

Să mergem cu bicicletele prin pădure, la asta visez. N-am crezut niciodată că un lucru așa de banal ne-ar putea aduce atâta bucurie și l-am putea aștepta cu atâta speranță, dar poate despre asta este criza asta prin care trecem, despre întoarcerea la esență.

De cine îți e cel mai dor dintre oamenii apropiați?

De mama… a fost primul Paște fără ea, dar vorbim și încercam să ne păstrăm optimismul și bucuria de zi cu zi, uneori ne iese, alteori nu prea. E complicat pentru oamenii în vârstă, singurătatea poate fi copleșitoare, îi înțeleg și le sunt alături tuturor celor care simt că și-au pierdut speranța în clipele astea grele, dar poate că asta e șansa noastră de a renaște, de a fi mai buni, mai calzi, mai atenți unii la alții și mai iubitori.

Foto: Pro Tv, Instagram