Oana Roman a slăbit considerabil. Vedeta se mândrește cu noua siluetă și s-a răsfățat la piscină

.

Oana Roman a slăbit spectaculos și topește kilogramele în plus pe zi ce trece. Vedeta este mândră de noua ei siluetă, iar în weekend s-a răsfățat la piscină.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

De când a reușit să scape de kilogramele în plus, Oana Roman este mult mai încrezătoare și se simte mult mai bine în pielea ei. Zilnic, vedeta primește sute de mesaje din parte fanilor în care este felicitată pentru rezultatele sale.


În weekend, Oana Roman a mers la piscină, unde s-a relaxat și s-a mândrit cu noua ei siluetă. ‘Perfect day. La cea mai frumoasă și elegantă piscină la care am fost vreodată în România.’, a scris vedeta pe una dintre rețelele de socializare.

Oana s-a pozat pe marginea piscinei, însă pentru fotografii a preferat să păstreze rochia pe ea, fără a se posta în costum de baie pe Internet. Chiar și așa, kilogramele în minus sunt mai mult decât vizibile.

Ce mănâncă zilnic, de dimineață până seara


La un moment dat, Oana Roman postase pe una dintre rețelele de socializare o fotografie, unde arăta că urmează și ea somodieta, dieta ‘inventată’ de Adelina Pestrițu. Vedeta ne-a dezvăluit atunci că nu reușește să țină acest regim, însă a învățat cum să mai reducă din mese. La prânz, Oana Roman consumă nuci, alune și caju, iar dimineața abia dacă mănâncă.


‘Nu reușesc să țin dieta Adelinei Pestrițu în fiecare zi, dar am învățat din toată combinația asta ca în timpul zilei să nu mănânc mare lucru și să-mi ia o pungă din aceea cu alune, caju și nuci. Sunt extraordinar de sănătoase și în dietele vegane se recomandă foarte mult, pentru că sunt bune și pentru digestie și pentru sănătate. Nici nu îngrașă foarte tare dacă le mănânci într-o cantitate rezonabilă. Practic, masa de prânz am cam eliminat-o, în sensul că îmi iau o pungă din aceea și mănânc din ea la prânz. Dimineața oricum eu nu mănânc foarte mult. Cel mult mănânc o banană sau o felie de pâine prăjită cu brânză. Seara… în general Marius gătește sau mergem la restaurant. În general încerc să echilibrez lucrurile cât de mult pot‘, a declarat Oana Roman pentru VIVA!, în urmă cu câteva luni.

FOTO: Facebook