Megan Fox și Brian Austin Green divorțează după 10 ani. Actrița, surprinsă în compania unui rapper de 30 de ani

.

Actorii Megan Fox și Brian Austin Green au ajuns la divorț, după un mariaj de zece ani. Frumoasa artistă a fost fotografiată în compania rapperului Machine Gun Kelly, în mașina acestuia.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Cu un zâmbet larg pe buze, Megan Fox a fost surprinsă pe scaunul din dreapta în mașina rapperului Machine Gun Kelly. Cei doi au așteptat să le fie livrată mâncarea, iar apoi s-au îndreptat spre locuinta actriței, din Calabasas. 


Imaginile cu cei doi au fost publicate de publicația Daily Mail, iar până la acest moment reprezentanții lor nu au oferit nicio declarație pe marginea acestui subiect.

Citește și: Băiatul lui Megan Fox poartă doar rochii de prinţesă.Şi copiii Angelinei Jolie şi ai lui Charlize Theron stârnesc controverse vestimentare!

Fotografiile au apărut după numeroase zvonuri, conform cărora actrița în vârstă de 34 de ani s-a izolat de Brian, în vremea coronavirusului.

Soțul lui Megan, actorul Brian Austin Green a avut o reacție inedită pe Instagram: „În cele din urmă fluturii se plictisesc stând pe aceeași floare la nesfârșit… E o lume mare și vor să experimenteze, postând o imagine cu un fluture.


Mesajul ar putea face trimitere și către tatuajul lui Megan Fox, care și-a scris pe corp: „Vom râde cu toții de fluturii poleiți'.

Megan și Machine Gun Kelly lucrează împreună la un proiect: cei doi fac parte din distribuția thrillerului „Midnight In The Switchgrass'. Filmările au început în Puerto Rico, în luna martie, înainte de a se impune restricții pe fondul pandemiei de coronavirus.

Brian Austin Green a confirmat divorțul de Megan Fox

După puțin timp de tăcere, Brian Austin Green a confirmat despărțirea de soția sa, Megan Fox. Actorul a postat pe una dintre rețelele de socializare un mesaj emoționant.


‘O voi iubi mereu. A fost prietena mea cea mai bună timp de 15 ani şi nu vreau să pierd acest lucru’, este mesajul lui Brian Austin Green. Actorul a dezvăluit că distanțarea lor a început anul trecut, când Megan Fox era plecată mai tot timpul la filmări.

Megan Fox și Brian Austin Green au mai intenționat să divorțeze

Megan Fox și Brian Austin Green, cunoscut din Beverly Hills, 90210, sunt căsătoriți de zece ani și împreună au trei copii: Noah (7 ani), Bodhi (6 ani) și Journey (3 ani). Cei doi au mai încercat să divorțeze, în urmă cu câțiva ani, actrița invocând diferențe ireconciliabile. Totuși, cei doi s-au împăcat în cele din urmă și la scurt timp au anunțat venirea pe lume a celui de-al treilea copil, potrivit profm.ro.


În ultima perioadă s-a speculat că lucrurile nu ar merge prea bine între cei doi, dat fiind că s-au izolat unul de celălalt, iar actrița a fost fotografiată fără verighetă.

Ultima oară, cei doi s-au afișat împreună la începutul lunii mai, în Erewhon Market.


La rândul său, Machine Gun Kelly este divorțat și tatăl unei fetițe de 11 ani, Casie În urmă cu cinci ani a avut o relație cu Amber Rose și ar mai fi ieșit și cu Halsey și cu Noah, sora lui Miley Cyrus.

Sursa foto: Hepta

Citește și: Smiley, mărturisiri sincere despre cea mai cruntă beție:„Am intrat în panică’. Decizia radicală pe care a luat-o după acest episod