Lili Sandu, despre momentele care au marcat-o înainte de a rămâne însărcinată: "Analize peste analize, lacrimi si nedumerire... O șansă la 100!"

.

Lili Sandu, care la finalul săptămânii trecute a dat vestea că este insărcinată, povestește momentele marcante prin care a trecut înainte de a afla marea veste că, în sfârșit, este gravidă.


Norocul nu i-a surâs mereu artistei, însă până la urmă șansa a fost de partea ei. A avut de parcurs un drum lung, cu lacrimi și suspine, cu vizite la doctori și cu rugăciuni. Până la urma dorința cea mai arzătoare i s-a împlinit, însă momentele trăite au marcat-o profund.

Încă îi mai răsună în cap cuvintele medicului, întrebat care ar fi șansele să rămână însărcinată natural: Aș zice 1 la 100′, au fost cuvintele grele rostite, pe care nicio femeie nu ar dori să le audă vreodată.


Era o zi rece și înnorată de noiembrie – exact cum mă simțeam și eu atunci când am ieșit din clinică. Aveam atât de multe nedumeriri și întrebări: De ce tocmai noi?’, Există cumva un criteriu prin care sunt aleși cei care nu pot procreea natural?’, De ce alții care nici măcar nu-și doresc să aibă un copil sunt binecuvântați și noi nu?’, Doamne, cu ce am greșit?

Eu, femeia puternică, femeia pe care cu greu o demoralizai, eu care trecusem prin atat de multe încercări și nu fusesem pusă la pamant, eram acum îngenunghiată, iar sufletul îmi plângea. Dar cu jumatate de glas in mijlocul acelei straduțe, în fața clinicii i-am spus lui Silviu: deci avem o șansă!’, a scris Lili Sandu pe blog.


Vedeta nu și-a pierdut nicicând speranța și a încercat să nu se
lasă pradă tristeții și amărăciunii. Povestește că a făcut o serie de analize,
cum s-au luat în calzul o serie de posibilități, timp în care trebuia să facă
față și întrebărilor despre o posibilă sarcină.


Analize peste analize, lacrimi si nedumerire … Cum tocmai la Silviu care are 28 de ani sa fie problema? Am trecut printr-un amalgam de stari și sentimente de la întrebările de genul: ‘- Posibil să fie nevoie de un donator, ați fi pregatiti?, ‘ – Cuuum? Cum naiba să mă întrebi așa ceva, cum să fim pregătiți sa creștem un copil care are o informație genetica a altui bărbat?? Cum oare ar putea Silviu trăi cu acest lucru?

Știu, o mare prostie să gândesc așa și totuși asta era realitatea.În tot acest timp masca de fericire era ON dar numai eu stiu ce era în sufletul meu la fiecare comment din rețelele de socializare în care eram trasă la răspundere: ‘Nu faci și tu un copil? Ce mai aștepți la vârsta ta?


Eram dărâmată și cu toate astea undeva în sufletul meu nu-mi pierdusem speranta și încrederea in Dumnezeu. Începusem sa ma rog si ma detașasem de toate gândurile, analizele, perpectivele pe care le aveam, agațându-mă doar de iubirea pentru Dumnezeu’, a mai relatat Lili Sandu.

Lili Sandu a mai spus că, deși nu își pierduse speranța nicio clipă că un miracol s-ar putea întaâmpla, deja se pregătea de fertilizare in vitro, eventual în luna februarie-martie, fără să fie nevoie de donatori. Fericirea de a avea un copil ar fi învins chiar si frica de tot ce presupune procesul în sine.


Știți proverbul ‘Viața bate filmul‘? In dimineața zilei de 15 decembrie, cu un test de sarcină în mână plângeam de fericire, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru acest miracol pe care eu și Silviu îl primisem în dar’, a conchis Lili Sandu.

Lili Sandu și Silviu Țolu sunt de 4 ani și jumătate împreună, între cei doi fiind o diferență de vârstă de 12 ani.

Sursa foto: Facebook