Apropieri suspecte între Lidia Buble și Cobra Tate. Au ieșit împreună la restaurant de două ori într-o săptămână

.

Să-și fi găsit Lidia Buble un nou partener de viață? Aceasta a fost surprinsă de două ori în compania lui Andrew Tate, cunoscut drept Cobra Tate, fostul „cumnat” al Biancăi Drăgușanu. Cei doi au avut întâlniri în restaurante din București.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

După despărțirea de Răzvan Simion, Lidia Buble nu a dat semne că și-ar fi refăcut viața în brațele altui bărbat. Totuși, artista a fost surprinsă de două ori până acum în compania lui Cobra Tate, fostul „cumnat' al Biancăi Drăgușanu.


Ultima oară, cei doi s-au întâlnit seara, la un restaurant din Capitală unde au purtat discuții lungi, și-au zâmbit, și au povestit mult timp, semn că se simt foarte bine unul în compania celuilalt. (vezi imaginile AICI)

L afel ca prima dată, s-au întâlnit tot la un restaurant select. Milionarul a ajuns primul, însoțit de o femeie misterioasă, care le-a ținut companie celor doi. Artista nu s-a lăsat mult așteptată, iar din reacția ei se pare că cea care îi ținea companie cumnatului Biancăi Drăgușanu i-ar fi fost prietenă vedetei.


Data trecută, cei doi ei au ieșit împreună în weekend, tot la un restaurant din oraș. Cei doi au petrecut câteva ore bune unul în compania celuilalt. Au stat la aceeași masă, au râs și au glumit. Cât de romantic, nu-i așa?

Ceea ce este suspect este faptul că cei doi au venit și au plecat separat. De aici poate rezulta faptul că cei doi au vrut să țină cât mai secretă întâlnirea lor. De asemenea, având în vedere dispariția concertelor din cauza pandemiei, poate Lidia Bublu vrea să se implice în afacerile pe care le are Cobra Tate, potrivit spynews.ro.


Lidia Buble și Cobra Tate, un nou cuplu?

Totuși, nu doar că au venit și plecat separat, dar au și urmat trasee diferite, nevrând să fie văzuți împreună în afara restaurantului.


Pentru întâlnirea cu Cobra Tate, Lidia Buble a ales o ținută elegantă formată dintr-o rochie neagră, în bretele, peste genunchi, iar ținuta a fost combinată cu o haină tot neagră și o pălărie. Potrivit martorilor din restaurant, Lidia Buble și Cobra Tate au fost foarte zâmbitori și păreau că se bucură nespus de mult că se află unul în compania celuilalt.

Vezi imaginile aici.

Citește și: Răzvan Simion, gest neașteptat față de Lidia Buble.A ignorat-o complet la matinalul de la Antena 1


Citește și: Ce intervenție și-a făcut Lidia Buble după despărțirea de Răzvan Simion.Artista își șterge trecutul, la fel ca Bianca Drăgușanu!

Citește și: Meghan Markle și Prințul Harry au dezvăluit sexul bebelușului

Citește și: Cine este noua iubită a lui Răzvan Simion.Daliana Răducan a lucrat în televiziune, la PRO TV

Ce spune Lidia Buble despre Răzvan Simion, după despărțire

Lidia Buble și Răzvan Simion au format unul
dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc.


Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Adevărat sau Fals, Lidia Buble a recunoscut că încă își iubește fostul partener. Însă, Lidia a ținut să precizeze fanilor că iubirea pe care o simte Răzvan Simion s-a transformat mai degrabă în una prietenească, nefiind vorba despre iubirea pasională dintre doi oameni aflați într-o relație.


Cu riscul de a fi mâine pe prima pagină în toate tabloidele, dar îmi asum și știți că sunt sinceră și nu am ce să ascund. Da, încă îl iubesc pe Răzvan, însă nu în modul în care poate vă imaginați voi. S-a transformat într-o prietenie, nu știu. Este o altfel de dragoste‘, a declarat Lidia Buble pe contul său de Instagram.

Sursa Foto: Instagram