Justin Timberlake și Jessica Biel au devenit părinți pentru a doua oară. Totul a fost ținut secret, după infidelitatea artistului

.

Justin Timberlake și Jessica Biel au devenit părinți pentru a doua oară, în mare secret. Nimeni nu a știut că soția artistului este însărcinată cu cel de-al doilea copil.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI

Actrița în vârstă de 38 de ani a adus pe lume un băiețel la începutul săptămânii trecute, potrivit dailymail.co.uk. Nimeni nu ar fi știut că Jessica Biel este însărcinată pentru a doua oară, iar în ultimele luni nici nu a mai fost văzută în public.


Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, mama actriței și-a petrecut ultimele zile alături de fiica ei, dar și de nepoțelul său de care a avut mare grijă.

Justin Timberlake și Jessica Biel nu au mai fost văzuți împreună din luna martie, iar pe perioada carantinei, cei doi s-au izolat în vila din Montana. Cuplul a continuat să fie activ pe rețelele de socializare, însă niciunul dintre cei doi nu a dat de bănuit că familia lor se va mări. Justin Timberlake și Jessica Biel mai au împreună un băiețel în vârstă de 5 ani.


Citește și: Detaliile nestiute de la nunta Jessicai Biel cu Justin Timberlake

Justin Timberlake, prins cu altă femeie

Justin Timberlake a negat vehement că şi-ar înşela soţia cu actriţa Alisha Wainwright, partenera sa din filmul Palmer. Actorul de 38 de ani a explicat circumstanţele momentului în care a fost suprins în ipostaze tandre cu Alisha şi i-a cerut scuze public soţiei sale, Jessica Biel, prin intermediul unei postări pe Instagram.

„Stau cât se poate de departe de bârfe, dar pentru familia mea, simt că este important să vorbesc despre aceste zvonuri care îi rănesc pe oamenii pe care îi iubesc.


În urmă cu câteva săptămâni am arătat o lipsă de judecată – dar să fiu clar – nu s-a întâmplat nimic între mine și colega mea. Am băut mult prea mult și îmi regret comportamentul. Ar fi trebuit să știu mai bine.

Acesta nu este exemplul pe care vreau să i-l dau fiului meu. Îi cer scuze uimitoarei mele soții și familiei mele pentru că i-am pus în această situație rușinoasă, și mă concentrez acum să fiu cel mai bun soț și tată, a scris Justin Timberlake pe Instagram, acolo unde este urmărit de aproape 60 de milioane de oameni.


Citește și: Jessica Biel și Justin Timberlake fac terapie de cuplu. Artistul și-a supărat soția!

FOTO: Hepta