Iuliana Marciuc, despre cele mai grele momente în televiziune: "Înainte de a intra live, am aflat că a murit fulgerător"/ EXCLUSIV

 Cica Cristina
.

Pentru ea, perioada dificilă pe care o trăim cu toții a fost doar o altă provocare, un prilej să se reinventeze, să încerce lucruri noi și să-și trăiască viața din plin și cu zâmbetul pe buze… Asta pentru că Iuliana Marciuc este clar adepta sintagmei „Fă Rai din ce ai!. Realizatoarea emisiunii „Destine ca-n filme (TVR2) ne-a dovedit că, în ceea ce o privește, viața chiar bate filmul!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Spune-ne sincer, care sunt avantajele celebrității? Dar dezavantajele? Au fost și momente în care ai regretat că te recunoaște lumea pe stradă, în care ți-ai fi dorit să te pierzi în anonimat?

Sincer, avantajele sunt mult mai multe decât ceea ce numesc eu dezavantaje. Sigur, e greu să te obișnuiești să fii privită permanent, dar este și o provocare. Nu, nu m-aș fi pierdut niciodată în anonimat. Nu-mi place anonimatul, iar dezavantajele care vin odată cu prezența într-un spațiu public le iau ca pe provocări. Eu îmi asum întotdeauna ceea ce am spus și felul în care m-am comportat, iar „cenzura vine din dorința de a mă simți eu bine cu mine, și nu pentru a face pe plac altora.

Iuliana-Marciuc-1-1Iuliana-Marciuc-1-1

Iuliana Marciuc: „ Oamenii mă priveau și mi se părea ciudat '

Îmi imaginez că nu o dată s-a întâmplat să ți se ceară autografe pe stradă sau să faci poze. Ai vreo amintire memorabilă, amuzantă, în acest sens?

Cele mai pregnante amintiri se leagă de perioada de început a anilor 90, când mergeam cu mijloacele de transport în comun. Oamenii mă priveau și mi se părea ciudat, mai ales că intrau și în vorbă cu mine. Apoi i-am înțeles. Cele mai emoționante momente erau cele în care florile din mâna lor, care inițial avuseseră alt destinatar, mi se ofereau mie. „Mă duc la întâlnire cu prietena mea, dar când îi voi povesti pe cine am întâlnit în autobuz nu
se va supăra că v-am oferit florile. Cobor cu o stație mai devreme și cumpăr alt buchet pentru ea. M-am bucurat mult să mergem împreună, mi-a spus un tânăr.

Citește și: Cum se înțelege Iuliana Marciuc cu fiul ei adolescent și cu fiica lui Adrian Enache:”Cu Diana am o relație…”/ EXCLUSIV

Citește și: De ce nu s-au căsătorit Iuliana Marciuc și Adrian Enache, deși sunt împreună de 25 de ani:”Când căsătoria nu este făcută în tinerețe…”/ EXCLUSIV

Citește și: Diana Enciu, fabuloasa brunetă, a născut.Prima imagine cu fetița lui Otravă

Citește și: Elena Băsescu a împlinit 41 de ani.Și-a sărbătorit ziua de naștere alături de cei 3 copii

Iuliana Marciuc: „A trebuit să intru în direct, nu exista nicio soluție'

Când apari pe sticlă, trebuie să lași necazurile la ușă, cum se spune. Bănuiesc că, de-a lungul vremii, ai trecut și prin momente grele, dar telespectatorii ți-au văzut doar zâmbetul, nu și zbaterea interioară… Îți amintești care a fost cel mai greu moment pentru tine, unul în care a
trebuit să disimulezi, pentru că asta înseamnă profesionalism?

Da, au fost astfel de momente, mai ales că am avut multe intrări în direct. Aici mă refer la momentele când poate sănătatea nu mă ajuta sau cu doar câteva momente înainte mă certasem cu o prietenă. Cea mai grea a fost ziua în care, cu doar câteva minute înainte de a intra într-o emisiune live, cred că era o emisiune în care răspundeam scrisorilor de la telespectatori, am aflat că a decedat fosta mea soacră, de care eram foarte legată. A murit fulgerător și nimeni nu se aștepta, iar eu a trebuit să intru în direct doarece nu exista nicio soluție să fiu înlocuită.

Iuliana Marciuc: „Nu am făcut concesii'

Care este proiectul de televiziune de care ești cel mai atașată? De asemenea, aș vrea să știu dacă, de-a lungul timpului, ai fost obligată să faci vreo concesie de natură profesională.

Este cel la care lucrez acum, „Destine ca-n filme. Concesii nu am făcut pentru simplul motiv că nu am vrut și, oricum, dacă intri într-un proiect care nu îți place telespectatorul simte acest lucru și automat emisiunea nu va avea succes.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE APRILIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton