Irisha se întoarce în România, după ce a fost eliminată de la Survivor, iar în avion a avut parte de mai multe probleme. Fosta concurentă a povestit prin ce clipe de groază a trecut din cauza unui domn care consumase băuturi alcoolice.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Irisha de la Survivor a avut parte de multe probleme în avion, în timp ce se întoarce acasă. Faimoasa a povestit pe una dintre rețelele de socializare ce s-a întâmplat în primul zbor pe care l-a avut la întoarcerea din Republica Dominicană. Irisha de la Survivor a mărturisit că a avut probleme în avion cu un domn care consumase băuturi alcoolice.
'Așa zbor cu năbădăi n-am mai avut de cel puțin 5-6 ani. Am avut turbulențe, dar nu mă sperie. Am rugat băiatul de la Check-in să mă pună undeva, unde să fie două scaune libere lângă mine, pentru că voiam să mă întind, eu având picioarele lungi. În fine, s-a rezolvat. Am decolat, totul a fost ok, dar până a venit un tip la mine și îmi făcea semn că vrea să stea lângă mine, la geam. Am încercat să-i explic că vreau să mă întind, că că vreau să dorm. El tot a insistat și mi-am dat seama că este beat. Vai… groaznic, groaznic! Nu eram singura pe care o deranjase. Ulterior a început un mare scandal pe partea din spate a avionului. A deranjat pe toată lumea, a făcut scandal. Au mutat un pasager lângă mine. O altă pasageră a vomitat jumătate de drum și nu a fost tocmai plăcut. Vai… ce zbor', a povestit fosta concurentă.
Irisha a aterizat în Madrid, unde are escală, și a decis să se relaxeze într-un restaurant din aeroport, după ce probleme a avut în avion.
'Am ajuns în Madrid și am căutat cel mai drăguț restaurant. Mai am două zboruri până ajuns acasă. Mulțumesc tuturor celor care m-au votat și mi-au trimis mesaje', a mai continuat Irisha.
Citește și: Irisha, despre relația dintre ea și Culiță Sterp, la Survivor: „Stăteam ore întregi cu el și…'
Citește și: Sindy de la Survivor le atacă pe Raluca Dumitru și Irisha: 'Au intrat cu niște aroganțe…'
Citește și: Războinicul de care Irisha s-a îndrăgostit la Survivor: „E atât de frumos…'
Citește și: Daniel Pavel suferă de dorul iubitei, la Survivor: „Te arde carnea și sufletul”
Irisha, primele declarații după ce a fost eliminată de la Survivor
Dintre toți cei care au fost nominalizați să plece acasă, Irisha a avut cele mai puține voturi din partea telespectatorilor și a fost eliminată de la Survivor. Artista a mărturisit că îi pare rău că a fost eliminată de la Survivor și ar mai fi avut multe de demonstrat în această competiție.
„Asta este. Am visat acest moment. S-a terminat, îmi pare rau, pentru că avem chestii de demonstrat pe traseu. Din punct de vedere social nu a fost să fie, nu ne-am înțeles, nu am rezonat la glume, la felul nostru de a fi. Am crescut în lumi diferite, gândim diferit. Le-am zis băieților că orice ar fi îmi sunteți dragi. Survivor este experiența vieții mele.
Nu am crezut că pot fi copilul junglei, să trăiesc cu reptile și insecte. Este cel mai tare proiect din viața mea. Sunt fericită că am făcut parte din acest proiect, îmi pare rău că plec acasă, dar asta e. O să le povestesc tuturor că Survivor e deosebit, afli lucruri noi despre tine. E altceva’, a spus Irisha, după ce a fost eliminată de la Survivor.
FOTO: Instagram