După 30 de ani la TVR, Irina Păcurariu recunoaște că au existat momente când a vrut să renunțe la profesia de jurnalist. Realizatoarea ne-a vorbit despre debutul la TVR, motivele pentru care a rămas timp de 30 de ani la același post, dar și despre momentele în care și-a dorit să renunțe la profesie.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Irina, ești de 29 de ani în TVR. Te-ai alăturat echipei la TVR Iași și ți-ai continuat munca la București. Te-ai gândit, la 23 de ani cât aveai atunci, că parcursul tău va fi atât de lung în cadrul Televiziunii Române?
De ce-am rămas? Împotriva a tot ce te învață un ghid de carieră, care îți spune că o dată la cinci ani – cel mai mult… media indicată în ultimul timp este chiar trei ani – ar fi cazul să schimbi dacă nu domeniul, atunci măcar să schimbi echipa?! Sunt într-un loc pe care îl cunosc, îi știu slăbiciunile, dar la fel de bine și punctele tari. N-am fost obligată să fac mereu același tip de subiecte sau de emisiuni, am luat-o mereu de la capăt în interior, n-a fost nevoie să schimb mediul. Deocamdată funcționez și mi-am promis că voi renunța imediat ce nu voi mai avea entuziasmul de a face meseria asta la superlativ.
Irina Păcurariu: „Sunt atentă dintotdeauna la oamenii pe care îi întâlnesc și la poveștile lor'
Ai fost primul reporter din România care a realizat un documentar în Himalaya. Mai mult, munca ta a fost apreciată pe măsură, iar „Țara Șerpașilor a fost desemnat cel mai bun documentar al anului de către APTR. De asemenea, pentru documentarul „Marți, joi, sâmbătă ai fost desemnată jurnalistul anului, pentru reportajul „EU – marginea Europei în palmares s-a adăugat Premiul Consiliului Național al Cinematografiei. Ce înseamnă toate aceste premii pentru tine? Ce sacrificii ai fost nevoită să faci în toți acești ani?
Sunt atentă dintotdeauna, funciar, nu controlat, la oamenii pe care îi întâlnesc și la poveștile lor. Îmi place să descopăr personaje și cea mai frumoasă etapă din realizarea unui proiect este aceea când îmi caut istoriile de dat mai departe. Verificarea subiectelor, telefoanele preliminare, câștigarea încrederii reciproce încă mă interesează ca la începuturi.
Citește și: WRS, despre melodia Ucrainei, care a câștigat Eurovision:”Nu e pe gustul meu”
Citește și: Ce spune Bianca Drăgușanu despre o împăcare cu Gabi Bădălău:„El acum regretă despărțirea'
Irina Păcurariu: „Premiile? La timpul lor, au adus doza de încredere de care aveam nevoie'
Premiile? La timpul lor, au adus doza de încredere de care aveam nevoie, m-au bucurat (cui nu-i fac bine?) și, mai ales atunci când nu contorizam clar vizibilitatea, au pus un pic de lumină pe munca mea, cât despre sacrificii, să fim serioși! Sacrificii a făcut personalul suport care a gestionat pacienți COVID, fac cei care-și lasă copiii acasă și pleacă să câștige bani prin serele Europei, cei care încă n-au asfalt sau canalizare pe ulițele lor din satele românești… Noi suntem privilegiați să îi ascultăm și să le dăm poveștile mai departe.
Irina Păcurariu: „Începutul a fost la limita norocului'
Ți-ai dorit dintotdeauna să devii jurnalist sau așa a fost să fie? Cum ai ajuns să te angajezi la TVR, cât de greu ți-a fost la început de drum?
Începutul, așa cum am mai povestit, a fost la limita norocului. Terminasem facultatea, jumătate consumată în comunism, ultima parte în democrație, și un concurs la TVR Iași a fost primul concurs despre care am aflat la câteva zile după licență. M-am prezentat, uluită să văd că erau câteva sute de candidați pentru două posturi de colaborator… Cine ar mai accepta astăzi să facă munca unui redactor/reporter/prezentator fără să fie plătit?! Și am fost unul dintre cei care au trecut probele.
Marele noroc a fost că echipa de la Iași era mică, competitivă și extrem de ambițioasă, așa încât am ajuns repede în vizorul celor de la Thomson Foundation, o organizație europeană de profesioniști în televiziune, care, cu experiențele lor de la BBC, TF1 sau RAI, ne-au făcut să evoluăm. Dincolo de faptul că ne-am bucurat de o asemenea șansă în niște ani în care preluam ștafeta jurnalismului de la absolvenți ai școlilor de propagandă comunistă, era pur și simplu excepțional ca, imediat după o facultate care de multe ori nu era aleasă din vocație, ci, mai degrabă, se calcula unde și ce fel de repartiție îți aducea o anume diplomă, să ajungi într-o nouă familie, cu oameni care aveau aceeași voluptate de a căuta și da mai departe fragmente din realitatea imediată.
După 30 de ani la TVR, Irina Păcurariu recunoaște că au existat momente când a vrut să renunțe la profesie
Ai luat vreodată în considerare să renunți la această meserie?
Da, de multe ori. Aș fi ipocrită să spun că nu. Vine un moment în viață când pur și simplu vrei ca ceea ce faci să fie judecat altfel sau când, omenește, îți dorești să câștigi mai mulți bani, să ai un altfel de statut, să nu mai fii parte dintr-un întreg foarte mare, judecat de multe ori in corpore pentru calitatea sau moralitatea unor programe cu care n-ai nicio legătură. Într-o instituție atât de complicată ești mai rar parte activă din întreg și sunt puține momentele în care simți cu adevărat că ceea ce faci contează cu adevărat.
TVR are de recuperat simpatie publică și îi doresc să și reușească, însă, deși de multe ori locomotiva rămâne departamentul de știri sau transmisii speciale, fiecare dintre noi are de dus propria bătălie. Este și multă ipocrizie în felul în care se judecă misiunea publică a TVR-ului. Se clamează dispariția TVR Cultural, ne plângem de lipsa de modele și de subiecte de anvergură. Corect. Știți însă câtă lume frecventează acest tip de programe? Un procent incredibil de mic…
Urmărește-ne pe 
