Ai avea impresia că e vorba de un scenariu de telenovelă, dar, din păcate, este realitatea de coșmar a unui copil. Cazul Sorinei, fetița de opt ani bruscată de procuroarea Maria Pițurcă, se complică de la o zi la alta. Acum își cere dreturile familia naturală a copilului, care are un istoric de groază.
Săptămâna trecută, un material video punea opinia publică pe jar. Imaginile cu procuroarea care brusca o fetiță de 8 ani pentru a o scoate, însoțită de mascați, din casa în care copilul a crescut (nr. copilul orfan a fost crescut de un asistent maternal), au cutremurat o țară întreagă. În țipetele disperate ale fetiței, femeia a târât-o până la mașină, cu scopul de a o duce apoi la familia de americani ce o adoptase. În același timp, familia de asistenți maternali din Baia de Aramă, de la care a fost luată cu forța Sorina, insistă că ei și-au dorit să păstreze copilul, dar nu li s-a permis din motive legale.
A apărut familia naturală a Sorinei, fetița de opt ani bruscată de procuroare
Ei, bine, când viața fetiței părea că nu poate fi mai complicată de atât, iată că apare o nouă răsturnare de situație. Familia naturală a copilul intră în scenă, mai precis sora mamei și bunica acesteia, care declară că din 2016 și-au dat acordul să o adopte pe nepoata lor.
Familia naturală susține că o așteaptă pe fetiță cu brațele deschise, cu toate că realitatea care o așteaptă acasă nu e deloc plăcută. Mama naturală a Sorinei are un istoric pătat, fiind decăzută din drepturile părintești după ce l-ar fi bătut pe fratele Sorinei în cap în repetate rânduri, până când micuțul a devenit un copil cu handicap, conform Antena 3.
Foto: Libertatea, captură video Antena 3
Citește și: