Antrenorul Ionuț Popa a murit la 67 de ani! E doliu în lumea fotbalului românesc

.

Antrenorul Ionuț Popa a murit la vârsta de 67 de ani. Astăzi, este doliu în lumea fotbalului românesc, după pierderea unuia dintre cei mai carismatici antrenori din Liga 1.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI

Este vestea tristă a zilei! Astăzi, 25 iunie, Ionuț Popa a murit la vârsta de 67 de ani, pe patul de spital din Arad, la trei săptămâni de la internare.


Pe data de 9 iunie, antrenorul din Liga 1 a ajuns la Spitalul Clinic Județean din Arad, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Ionuț Popa era internat în spital de trei săptămâni cu probleme grave de sănătate.

Antrenorul Ionut Popa sustine o ultima conferinta, dupa ce si-a prezentat demisia din functia de antrenor principal al echipei ACS Politehnica Timisoara, luni, 5 februarie 2018. SEBASTIAN TATARU / MEDIAFAXFOTO

Medicii au încercat să facă tot ce au putut pentru a-l ține în viață, însă, din păcate, Ionuț Popa a murit astăzi în urma unui stop cardio-respirator.

Antrenorul a renunțat la cariera sa din cauza problemelor de sănătate. Fostul tehnician de la UTA, Poli Iași sau ACS Poli Timișoara a făcut câteva declarații emoționante în urmă cu câteva luni.

„Mă simt ca un om bolnav, dar poate că asta îmi este soarta.  Nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine. Din păcate, medicii nu îmi pot face operația la cap, iar acest lucru îmi complică mult starea de sănătate’, spunea Ionuț Popa pe 10 ianuarie. 


Citește și: A murit Ovidiu Danci! Celebrul balerin de la Dansez pentru tine avea doar 39 de ani

FOTO: Facebook