Ion Ion Țiriac s-a logodit cu jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, la mai puțin de un an de divorțul de Ileana Lazariuc? Detaliul care i-a dat de gol

.

Ion Ion Țiriac și-a refăcut viața la mai puțin de un an de la divorțul de Ileana Lazariuc. Mai mult, fiul miliardului Ion Țiriac i-ar fi oferit deja inelul iubitei sale, jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Nimeni nu se aștepta ca Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac să divorțeze, după o căsnicie de 10 ani și o relație de aproape 20. Totuși, cei doi au rămas în relații bune și încă mai au puterea să se amuze de anumite episoade din viața lor, mai ales că au împreună si doi băieţi: Alexandru în vârstă de 11 ani şi Nicholas Noah – de 10 ani.


Cu toate că Ileana Lazariuc nu s-a mai afișat la brațul niciunui bărbat după despărțire, fostul său partener și-a refăcut viața, alături de jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea.

Citește și: Monica Davidescu vorbește despre cum se desfășoară repetițiile și piesele la teatru pe timp de pandemie:„Nu e ușor, ne adaptăm. Avem grijă să nu ne vorbim în faţă’


Lucrurile sunt extrem de serioase între cei doi, într-atât încât sportiva a primit și inelul din partea iubitului ei.

„Sorana are un inel superb pe deget de câteva luni. Este foarte discretă atunci când vine vorba despre viaţa ei, însă apropiaţii ştiu că este un inel de logodnă primit de la Ion Ion. Ei sunt împreună de aproape trei ani şi se iubesc foarte mult. Decizia de a forma o familie nu este una luată în gravă, ci gândită foarte bine de amândoi', au precizat apropiaţii cuplului pentru impact.ro.


Ion Ion Țiriac și Ileana Lazariuc, dragoste ca în filme

Cei doi au avut parte de o dragoste cu năbădăi. La fel de surprinzător ca divorțul a fost traseul iubirii lor, plin de răsturnări de situație, despărțiri și împăcări neașteptate. Cei doi s-au îndrăgostit în urmă cu 18 ani, povestea lor fiind încă de la început una intensă, cu suișuri și coborâșuri.

Citește și: Prima apariție împreună, la TV! Valentina și Cristi Borcea, dezvăluiri sincere despre căsnicia lor:„Pe noi distanța ne-a unit. Când iubești ai putere’


Relația a durat câțiva ani, apoi s-au despărțit, iar fiul lui Ion Țiriac a făcut în 2007 un gest total neașteptat: s-a căsătorit cu Maria Marinescu. La fel de brusc cum a venit, la fel de repede s-a evaporat mariajul cu Maria, după doar trei luni. La ceva vreme după divorț, Ion Ion Țiriac a revenit la marea lui dragoste, Ileana. Cei doi s-au căsătorit, într-un final, în martie 2009, la Monte Carlo. În vara aceluiași an, cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu.


‘Ileana şi Alexandru nu mai sunt împreună de aproape doi ani. Erau străini unul de celălalt. El avea altă viaţă, ea era mai mult cu copiii. S-a răcit relaţia şi au decis de comun acord să divorţeze. Nu au spus nimic, pentru că la mijloc sunt bani mulţi şi acesta a fost pactul: discreţie totală, dovadă că doar apropiaţii ştiau de aceste lucruri. Ea nu se poate plânge, are o viaţă de regină, copiii au de toate. Au locuit o vreme la Monte Carlo, Paris, după care s-au întors în România. De-atunci începuse să se strice treaba. Copiii lor au fost protejaţi, pentru că au decis să se comporte ok, au evitat discuţiile în contradictoriu. Nimeni nu a fost fericit cu decizia asta, dar aşa e viaţa’, a declarat un apropiat al cuplului la finalul anului trecut.


Citește și: Alex Bodi își vinde vila de lux din Pipera.Iubitul Biancăi Drăgușanu cere o avere pe casă

Sursa foto: Hepta, Instagram