Ion Dichiseanu, ultimul interviu. Ce regret avea: "Nu am putut să..."

.

Ion Dichiseanu a murit la vârsta de 87 de ani, după ce a stat internat mai bine de trei luni. În ultimul său interviu, marele actor spunea cât de dor îi este să petreacă de ziua lui. În contextul actual, pe fondul pandemiei de coronavirus, actorul nu a avut ocazia să-și îndeplinească dorința.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Ion Dichiseanu a acordat ultimul interviu în toamna anului trecut și vorbea despre regretul de a nu fi avut ocazia de a-și sărbători ziua de naștere la restaurant, precum obișnuia an de an.


Ion Dichiseanu: „Mi-e dor de petrecerile acelea mari’

Cu ocazia aniversării sale, Ion Dichiseanu a plecat din Capitală la cuscrii săi și a fost felicitat de apropiați și cunoștințe. Cu toate că a avut parte de momente speciale, Ion Dichiseanu susținea, totuși, cât îi era de dor de petrecerile care țineau timp de trei zile.


‘Am plecat din București, la cuscrii mei. Nu am putut să îmi fac ziua la restaurant, așa cum făceam de obicei, dar mă simt bine. Toți prietenii m-au sunat și mi-au dat mesaje. La telefoane am răspuns cât am putut, că am mai băut și eu, am mai dansat aici cu toții.

Dar mi-e dor de petrecerile acelea mari, cu prietenii, cu lăutarii, dar acum m-am conformat. Oircum la noi începem să sărbătorim trei zile, prima data ziua mea, apoi ziua fiicei. Trei zile și trei nopți’, povestea Ion Dichiseanu, la Antena Stars, în luna octombrie.


Citește și: A murit Ion Dichiseanu!Actorul avea 87 de ani

Citește și: Fiica lui Ion Dichiseanu, dezvăluiri despre starea tatălui ei:'Vreau să văd dacă pot dovedi că a fost malpraxis'

Citește și: Mirela Vaida, apel disperat către autorități după ce a fost atacată iar:„Vreau ca statul să mă apere’

Ion Dichiseanu: „Îmi doresc un Mercedes decapotabil’

Ion Dichiseanu a mai relatat în ultimul interviu cât de mult și-ar fi dorit să călătorească prin Europa cu o mașină decapotabilă.


Am primit deja și cadouri, multe, sticle de tot felul, eșarfe, parfumuri, cămăși, pulovere, încă nu le-am despachetat pe toate. Dar, în mod deosebit, îmi doresc un Mercedes decapotabil, mi l-a promis fie-mea. Aș vrea să merg cu noua mașină prin Europa’, a mai spunea Ion Dichiseanu.


Ion Dichiseanu a murit pe patul de spital

Ion Dichiseanu a murit, joi, la Spitalul Floreasca. Actorul era internat de mai bine de trei luni la Spitalul Floreasca din Capitală. Ion Dishiseanu, în vârstă de 87 de ani, a fost infectat cu o bacterie periculoasă.

În urmă cu câteva zile, Ioana, fiica lui Ion Dichiseanu, a oferit
detalii despre starea de sănătate a actorului. Tânăra dezvăluia atunci
că starea de sănătate a lui Ion Dichiseanu s-a îmbunătățit, însă
recuperarea va mai dura.


Tata e mai bine, din fericire, medicii de la Spitalul Floreasca au identificat bacteria care i-a provocat atâtea probleme și, acum, a scăpat de ea. Dar va mai dura recuperarea, nu știm exact cât, el având și alte probleme, cu tensiunea, cu inima, iar acestea au afectat și plămânii‘, a spus Ioana, fiica lui Ion Dichiseanu, pentru fanatik.ro.

Sursa foto: Hepta