Republica Dominicană, acolo unde se află concurenții de la Survivor România, a fost lovită de Uraganul Elsa. Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, a postat imagini chiar din momentul în care a început furtuna.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Chiar în momentul în care se pregătea să dea start unui nou joc la Survivor România, Daniel Pavel a surprins momentul în care Uraganul Elsa a început în Republica Dominicană. Deși condițiile meteo erau total nefavorabile, concurenții rămași în concurs au intrat pe traseu.
Uraganul Elsa, primul uragan al sezonului din zona Atlanticului, a făcut ravagii în Republica Dominicană, Barbados și în Haiti. Furtuna Elsa s-a intensificat ajungând la intensitatea de uragan în cursul zilei de vineri, pe când se afla la aproximativ 64 kilometri vest de Barbados. Conform Centrului Naţional american pentru Uragane (NHC), Elsa aduce vânturi care suflă susţinut cu 120 km/h şi prezintă intensificări de până la 140 km/h. Duminică, Elsa se îndreaptă spre Cuba.
Uraganul Elsa și-a făcut simțită prezența și în zona portului Bayahibe, aflat la aproximativ 20 km de La Romana, unul dintre cele mai mari orașe din Republica Dominicană. Aceasta este chiar zona în care au loc filmările Survivor România 2021.
Citește și: Albert Oprea, eliminat de la Survivor cu o săptămână înainte de finală. „Asta mă doare cel mai rău'
Citește și: Sebastian Chițoșcă, noi acuzații la adresa Elenei de la Survivor:„Cine împărțea hrana îi dădea ei mai mult'
Citește și: Elena Marin s-a sfătuit cu Elena Ionescu, prima câștigătoare Survivor, înainte de competiție. Ce au vorbit
Citește și: Cum se va desfășura finala Survivor. Decizia de ultim moment a producătorilor
Daniel Pavel de la Survivor a filmat cum a început Uraganul Elsa
Prezentatorul emisiunii de la Kanal D a împărtășit imagini uluitoare din Republica Dominicană. Daniel Pavel a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care i-a anunțat pe cei de acasă despre ceea ce se întâmplă în emisiune.
'Acel moment când afli că furtuna de gradul 10 e upgradată la peste 12 – uragan. Și ce nume de poveste, Elsa. Însă toate-s bune, toate-s Survivor! Fiul ploii', a scris Daniel Pavel.
Deși vremea nu era deloc bună, concurenții rămași în competiție au intrat pe traseu. 'Despre asta este vorba. Ăsta e Survivor, ei sunt supraviețuitorii și asta facem aici în Republica Dominicană ca voi, cei de acolo, de acasă, să aveți experiența extraordinară', a declarat Daniel Pavel, în rafala de ploaie.
FOTO: Instagram