Gheorghe Hagi, mărturisire rară despre soția sa, Marilena: ”Dacă nu mă susținea ea...”

.

Toată lumea cunoaște realizările profesionale ale lui Gheorghe Hagi, însă foarte puțini știu detalii despre familia sa. Cu toate că este extrem de discret când vine vorba despre soția sa, Marilena Hagi, în cadrul unei conferințe de presă fostul mare fotbalist a făcut o mărturisire emoționantă despre cea care i-a oferit doi copii.


În ciuda faptului că a fost dintotdeauna discret cu viața personală și și-a ținut familia departe de ochii curioșilor, Gheorghe Hagi a uimit recent pe toată lumea, făcând o mărturisire emoționantă despre soția sa, Marinela Hagi.

Viața mi-a dat de toate: sport, fotbal, sunt celebru şi am o familie incredibilă. Am o nevastă care e cu mine, care mi-a dat doi copii și care mă susţine şi pentru ceilalţi 200. Dacă nu mă susţinea ea, îmi lua toţi banii. Îi mulţumesc pe această cale. Îmi spune din când în când «dar nu îmi zici şi mie că mă iubeşti»? E mai greu, că eu zic mai greu. Dar ea ştie că ţin la ea. Și ea ține la mine‘, a declarat Gheorghe Hagi despre femeia care i-a oferit doi copii. Cel mai mare fotbalist român este căsătorit de peste 20 de ani cu Marilena și împreună au doi copii, pe Ianis (19), care îi calcă pe urme tatălui, și pe Kira (22) de ani, actriță


 Cum s-au cunoscut Hagi și soția sa

Soția lui Hagi a dezvăluit într-un material pentru VIVA! din anii 2000 cum a decurs prima întâlnire cu acesta, după ce în octombrie 1993 s-au cunoscut, într-un cerc de prieteni comuni: ‘Mi-o amintesc perfect, desigur. M-a invitat la restaurantul Select. Deși eram îngrozitor de timidă, încă de la început m-am simțit în largul meu lângă el. Asta pentru că îmi semăna în multe privințe. Și el era timid, ca și mine. (…) Eram studentă în anul II și venea să mă ia de la facultate. Își parca mașina pe o străduță îndepărtată, ca să nu ne vadă cineva sau să afle părinții mei. Totuși, n-am rezistat prea mult și i-am spus surorii mele cu cine am ieșit. Am păstrat amândouă secretul până la prima mea ieșire în public alături de Gică. Era o petrecere machidonească. Toată lumea a fost surprinsă. Nu știau de unde am răsărit.’


La un an de la petrecerea respectivă a avut loc nunta și iată că cei doi sunt împreună de peste 20 de ani.


Foto: arhiva VIVA!, Instagram

Citește și:

Andreea Ibacka, despre botezul lui Namiko: ‘L-am tot amânat’. Cine vor fi nașii fetiței sale | EXCLUSIV

Andreea Berecleanu a încercat fără succes toate dietele din lume! Cum a reușit să câștige lupta cu kilogramele