Suntem interesați de viața privată a vedetelor care ne plac, nu doar de cea profesională, fie că ne place să recunoaștem sau nu. Unde ies, pe cine iubesc, cum arată familia lor… Iată că la acest ultim capitol, oricât de discrete ar fi în rest, celebritățile nu ezită să facă publice fotografii cu cei care le-au dat viață și le-au oferit suportul necesar pentru a ajunge unde sunt acum.
Multe vedete preferă să facă distincție clară între viața publică și cea privată, ținând departe de ochii curioșilor lucrurile esențiale pentru ei, dar nici chiar ele nu se pot abține să nu facă publice, din când în când, fotografii cu părinții lor.
Cum arată părinții vedetelor
Andreea Raicu se află în topul celor mai discrete vedete când vine vorba de viața personală, dar nu ezită să posteze din când în când fotografii cu cea care i-a dat viață. La aproape 80 de ani, mama sa, fostă însoțitoare de zbor, arată fabulos, deci este evident de unde a moștenit vedeta fumusețea.
Monica Bârlădeanu este copia fidelă a frumoasei sale mame, Minodora Tătărușanu, o brunetă cu ochi verzi, de la care fiica a moștenit la indigo trăsăturile. Deși are peste 60 de ani, mama vedetei arată impecabil, chipul său nefiind foarte afectat de trecerea timpului.
Deși cu tatăl său nu este în cele mai bune relații, Andreea Bălan se înțelege de minune cu mama sa, Valeria, care după nașterea micuței Ella a venit să locuiască împreună cu fiica ei pentru a avea grijă de copil.
Cu ocazia zilei de naștere a mamei sale, Loredana a postat în social media unul dintre cele mai emoționante mesaje: ‘La Mulți Ani, iubită Mama!!! M-ai învățat să citesc, să scriu, să cânt, să socotesc, ai fost învățătoarea mea și cea mai importantă dintre toți profesorii mei și în continuare mă înveți cele mai importante lucruri în viață: să iubesc, să fiu onestă, umilă și să-i servesc pe ceilalți necondiționat! Ai învățat aproape 14 generații de copii și continui să o faci cu pasiune și dăruire! Energia și tenacitatea ta e intotdeauna motorul care mă face să nu renunț când mi-e greu!
Te iubesc mai mult decât cuvintele o pot spune!!!
Foto: arhiva VIVA!, Instagram
Citește și:
Vedete la evenimentul secret al Andreei Raicu. Cine a declarat ‘e clar că Raicu a înnebunit’…