Gabriela Szabo trece prin clipe grele. Mama campioanei a încetat din viață: ” A iertat-o Dumnezeu de chin prelungit”

.

Campioana olimpică Gabriela Szabo este în doliu, după ce mama sa a încetat din viață la 67 de ani, în urma unei suferințe îndelungate. Marea sportivă a postat un mesaj emoționant în social media despre cea care i-a dat viață.

Gabriela Szabo trece prin cele mai grele clipe, după ce mama sa a încetat din viață, în urma unei suferințe îndelungate. Conform Prosport, în urmă cu o săptămână mama campioanei olimpice fusese internată la spitalul Municipal din București, cu grave probleme de sănătate.


Livia Szabo suferea de mai multe afecțiuni și, în ciuda eforturilor medicilor, din păcate nu a mai putut fi salvată.

Gabi Szabo a postat pe Facebook un mesaj impresionant despre cea care i-a dat viață.

Astăzi, mama a plecat la ceruri! A iertat-o Dumnezeu de chin prelungit! Dumnezeu să o ierte! Rămâne icoana unui om demn și luptător!‘, a scris Gabriela Szabo pe contul ei de Facebook. Mama sa va fi înmormântată la Bistrița, orașul în care a trăit toată viața.


Foto: Hepta, Facebook

Citește și: Durere fără margini pentru Lora. Mama artistei a murit: ‘Ai plecat cu jumătate din inima mea’