Fotografia care te va emoționa! Antonia, pentru prima dată alături de toți cei trei copii. Dominic și Akim au cunoscut-o pe sora lor, Maya

.

Eveniment de zile mari pentru Antonia și Alex Velea: Dominic și Akim au avut ocazia să o întâlnească, în sfârșit, pe sora lor, Maya. Emoționanta întâlnire a fost imortalizată într-o fotografie cu Antonia, Alex Velea și toți cei trei copii, care te va emoționa până la lacrimi.


Tocmai a avut loc unul dintre cele mai fericite evenimente din viața de familie a cuplului Antonia-Alex Velea, din 2012 și până acum. Cei doi trec printr-un moment cât se paote de emoționant, căci băieții lor, Dominic și Akim, și-au cunoscut surioara, pe Maya.

Antonia și Alex Velea au imortalizat momentul într-o fotografie extraordinar de frumoasă, în care apar, pentru prima dată, cu toți cei trei copii ai săi. ‘Sunt oficial cea mai fericită femeie din lume‘, a scris frumoasa cântăreața pe Instagram, în dreptul celei mai înduioșătoare fotografii pe care a văzut-o vreodată feedul său. Reacțiile fanilor încântați nu au întârziat să apară.


Antonia și Alex Vlea se cunosc din 2009, dar au început o relație abia al finalul lui  2012, după ce artista a încheiat relația cu Vincenzo Castellano, căruia îi dăruise o fetiță în 2010, pe Maya. Antonia are doi băieți cu Alex Velea, pe Dominic, venit pe lume în 2014, și pe Akim, născut în 2016.

Antonia a povestit pentru VIVA! că Alex Velea și fiica ei se înțeleg de minune: ‘Ei au avut o chimie de la început. Maya fiind copil, știi cum sunt copii, simt oamenii, iar pe el l-a simțit un om bun și Alex la fel, este topit după copii și a fost ca și cum se cunoșteau deja. Și, recent, Alex și-a făcut un tatuaj cu fața ei și a fost ceva wow pentru mine, am rămas fără cuvinte.’

Foto: Instagram

Citește și:

Ramona Olaru are un nou iubit. Asistenta de la ‘Neatza cu Răzvan și Dani’ și-a revenit după divorț

EXCLUSIV! Andreea Bălan, totul despre nunta și botezul din septembrie: tradiții, rochiile de mireasă, nași, domnișoare de onoare!