Deși mulți își imaginează că viața unui artist nu este presărată cu probleme și griji, Feli s-a luptat cu depresia și a povestit cum a reușit să se vindece. Artista merge în continuare la terapie, deși este fericită și împlinită cu familia pe care o are.
De-a lungul timpului, Feli a trecut prin mai multe episoade de depresie peste care a reușit să treacă cu bine, însă numai după ce a primit ajutor. Cântăreața a mărturisit ce a ajutat-o și la ce terapie a apelat pentru a scăpa de temerile sale.
Deși pare greu de crezut, Feli a trecut prin momente în care credea că nimic nu o mai poate salva, iar starea ei psihică era la pământ. Artista a reușit să se pună pe picioare cu ajutorul meditațiilor și a terapiilor.
„Nu știu să zic dacă sunt credincioasă. Cred că mai mult sunt spirituală. Am eu așa legătura mea cu Dumnezeu. Eu îi zic Dumnezeu, unii zic Universul, unii zic Cerurile. Eu merg pe drumul ăsta cam de vreo 8-9 ani, după o depresie din aia imensă de m-a pus la pământ, de nu mai știam nici cum mă cheamă, nici unde sunt. Când am luat-o pe drumul ăsta simțeam așa că nu mă mai bucura nimic. Atunci am zis să văd care e treaba cu meditațiile, ce înseamnă chakrele astea. Bine nu m-am dus într-o extremă. Am început să fac exerciții de respirație, să fac tot felul de meditații, după care am început să merg la terapie la o tipă care este pe infoenergetică. Eu cred că pe Pământul ăsta sunt oameni cu har', a spus Feli, potrivit Libertatea.
Citește și: Ce mult a crescut și ce frumoasă este fetița lui Feli. Cum și-a emoționat mama
Feli face terapie energetică pentru a scăpa de depresie
Nu este deloc ușor să te lupți cu depresie, mai ales că mulți oameni nu cred în așa ceva. Cântăreața a descoperit în urmă cu aproximativ 9 ani cum să se vindece și să fie liniștită.
De 4 ani, Feli merge la terapie și a ajutat-o extrem de mult să treacă peste aceste episoade negre din viața ei.
„Mă duc de 4 ani la cineva care m-a ajutat să văd altfel lucrurile. M-a pus foarte bine pe picioare și am început să fiu mai atentă la ce scriu, ce muzică ascult, ce carte citesc', a mai spus artista.
Acum, Feli are o familie frumoasă și un copil minunat. Deși este împlinită din toate punctele de vedere, artista continuă să meargă la terapie.
FOTO: Facebook