După o pauză de câțiva ani în care a preferat să se dedice creșterii micuței Petra, fiica ei și a lui Mădălin Ionescu, proiectelor online, dar și contractelor de imagine, Cristina Șișcanu vrea să își reia cariera în televiziune. Primul pas a fost deja făcut: a mers la casting pentru o emsiune la Antena 1.
Cristina Șișcanu nu poate să stea prea mult timp departe de televiziune, domeniu în care s-a făcut remarcată. Soția lui Mădălin Ionescu a mers la castingul pentru emisiunea „Mireasă', care va începe în luna ianuarie la Antena 1. Șatena speră să prindă jobul de prezentatoare TV, post pe care și-l doresc și alte vedete. Printre favoritele la cârma noii emisiuni se numără Gabriela Cristea, Paula Chirilă, Diana Munteanu și Adelina Pestrițu. Rămâne de văzut care dintre ele va ieși câștigătoare și va prezenta formatul TV.
Printre atuu-urile Cristinei Șișcanu se numără stilul direct cu care abordează în social media diverse subiecte tabu. Fosta vedetă TV nu s-a ferit să vorbească deschis despre „boala secolului' cum mai este denumită depresia, care a afectat-o și pe ea într-o anumită perioadă.
Mulți dintre noi trăim cu diverse frici… Și eu am avut! Frica îmi sugruma libertatea și creștea de la o zi la alta până a culminat cu depresia. Ajungând pe fundul prăpastiei, a trebuit să aleg: fie să mor, fie să lupt ca să mă pot înălța. Am ales lupta pentru că aveam un aliat puternic: Iubirea. Și am luptat vreo doi ani până am invins! Și victoria a fost atât de mare încât atunci când eram din nou pe vârful muntelui, m-am uitat spre prăpastie și Frica mi-a părut o prostie ! Mi-era așa ciudă că mi-am pierdut doi ani din viață luptând cu Frica! Când am ajuns pe vârful muntelui, Iubirea era la apogeu ( o aveam pe Petra în burtică). Întrebarea este: ce m-aș fi făcut fără Iubire?’, a povestit Cristina Șișcanu.
Ea
se bucură de sprijinul familiei, soțul ei fiindu-i alături și la bine și la greu.