Elena Cârstea se teme pentru sănătatea fiicelor sale. Cele două fete sunt în prima linie de luptă împotriva coronavirusului

.

Stabilită de peste 15 ani în America, Elena Cârstea ducea o viață liniștită până să înceapă pandemia de coronavirus. Acum, însă, artista nu mai are liniște. Cele două fiice ale sale, de 19 și 23 de ani, lucrează ca voluntari în lupta împotriva COVID-19. Fetele se află în prima linie, iar mama lor și-a manifestat îngrijorarea pe rețelele de socializare.

Elena Cârstea s-a stabilit în urmă cu circa 15 ani în America și de atunci duce o viață plăcută și liniștită în Florida, alături de soțul său american, Glenn Muttard.


Elena Cârstea nu mai are liniște de când fiicele sale se află în prima linie împotriva coronavirus

Pandemia de coronavirus, care face acum ravagii și în SUA, i-a spulberat, însă, traiul tihnit. Nu doar prin prisma bolii în sine, ci mai ales din cauza faptului că cele două fiice înfiate ale sale, Sanda (23 ani) și Adriana (19 ani) se află acum în prima linie împotriva pandemiei, ca voluntari, fiecare în altă parte a lumii.

Amândouă copilele mele sunt în prima linie, Adriana în Coreea de Sud, iar Sanda în Național Guard. Nu mai luați în glumă nimic, stați în casă, ajutați-vă vecinii, întindeți o mână de ajutor, faceți cumpărături pentru oamenii în vârstă sau care nu se pot mișca. Fabricile de textile să facă halate medicilor și măști, spălați-vă pe mâini, ștergeți tot de câte ori se poate! Dacă rămâneți fără doctori o să fie iadul pe pământ!! O să treacă cumva și povestea asta. Mă gândesc la voi toți cu teamă și cu speranță în același timp‘, a scris Elena Cârstea pe rețelele de socializare.




Foto: Instagram